Strada Făgetului din Sighet se dovedește a fi una din cele mai periculoase străzi din municipiu. Polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Făgetului. Deplasați la fața locului polițiștii au constatat că un bărbat de 29 de ani din Copalnic Mănăștur, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care avea direcția de deplasare Sighetu Marmației spre Vadu Izei, condus de un bărbat de 59 de ani din Sighetu Marmației.
În urma impactului unul dintre autoturisme a fost proiectat în afara părții carosabile, respectiv pe spațiul verde din grădina unui imobil. Bărbatul de 59 de ani din autoturism a suferit vătămări corporale, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 59 de ani rezultatul a fost zero, iar în cazul celuilalt bărbat rezultatul a fost 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambilor le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Maramureș.
Dragoș HOJDA