Un polițist din Maramureș a fost depistat pozitiv la testul antidrog, tocmai când intra în tură. Ulterior, a fost dus la spital, pentru prelevarea probelor de urină și sânge.
Ce spun oficialii Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș (IPJ MM)
„Seara trecută, (miercuri – n.r.), în urma testării cu aparatul din dotare au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive în cazul unui poliţist care urma să înceapă serviciul pe raza de competenţă a oraşului Şomcuta Mare. Ca urmare a constatării, s-a dispus de îndată retragerea acestuia din dispozitiv”, a precizat subcomisar Florina Meteş, purtător de cuvânt al IPJ MM.
Polițistul este acum cercetat de Compartimentul Contol Intern, în vederea luării măsurilor legale ce se impun în acest caz.
ZiarMaramures.ro