Hristos a Înviat, oameni buni!
Pentru mine, Paștile au fost întotdeauna sărbători petrecute în familie. Fie că eram la țară sau în oraș, am avut parte de atmosfera aparte dată de câteva obiceiuri specifice acestor zile de sărbătoare. Deși puse la index de regimul comunist, Paștile aduceau pe mai toate mesele ouă vopsite, unele având decorațiuni în formă de frunze, drob de miel și tot felul de deserturi făcute la cuptor. Se simțea că era sărbătoare.
Copiii în special, dar și adulții, ieșeau a doua zi la ”stropit” doamnele și domnișoarele, iar pe străzi se simțea un iz discret de parfum. Se purtau vizitele între rude și apropiați, oamenii socializând fără grija mesajelor primite pe Whatsapp ori a alertelor de pe Facebook cu ultimele postări ale celor din grupurile în care au fost adăugați fără voia lor, alături de persoane pe care s-ar putea să nu le fi cunoscut niciodată. Era acel gen de a te bucura auzind frumosul salut creștin urmat negreșit de ”Adevărat a Înviat”!
Îmi doresc să avem cu toții sărbători liniștite, mai ales în aceste zile, când cel mai des cuvânt rostit este ”pace”. Pace în jurul nostru, pace în casele noastre și pace în noi înșine.
Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru faptul că și anul acesta pot petrece Paștile alături de familie, ceea ce vă doresc tuturor.
Sărbători Binecuvântate!
Dan Ivan
Senator de Maramureș