Delirul verbal al primarului Cătălin Cherecheș, manifestat în cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 9 decembrie, ar putea duce la modificarea Codului Administrativ. Asta își propune senatorul USR Maramureș, Dan Ivan, care atrage atenția asupra faptului că legea este mult prea permisivă în cazul manifestărilor indecente și reprobabile ale unui primar, în cadrul ședințelor de Consiliu Local. În opinia senatorului USR, nu doar consilierii trebuie sancționați în astfel de situații, ci și edilul șef al unei localități, mai ales că, la ședințele respective, primarul are doar calitatea de invitat, fiindu-i permis să ia cuvântul numai cu aprobarea celui care prezidează întâlnirea. În cazul lui Cătălin Cherecheș, această procedură legală nu s-a respectat niciodată, el luând în permanență cuvântul fără a solicita lucrul acesta, dând cu pumnul în masă și comportându-se într-un mod trivial, ofensator și agresiv la adresa tuturor celor prezenți. Iar lucrul acesta se întâmplă de peste 10 ani.
”Am urmărit, alături de ceilalți băimăreni, derapajele comportamentale tot mai dese și agresive ale lui Cătălin Cherecheș, primarul municipiului. Acest comportament este inacceptabil pentru un ales local. În cazul în care un consilier local ar face ceea ce face Cherecheș, ar fi imediat sancționat, conform prevederilor din Codul Administrativ. Consultând aceste reglementări, am constatat că nu există sancțiuni potențiale și posibile pentru primari, raportat la comportamentul din ședințele Consiliului Local, așa cum există pentru consilieri.
Am decis să redactez o propunere legislativă pentru a acoperi aceste lacune. Avem nevoie de sancțiuni care să fie aplicate atunci când un astfel de comportament este manifestat de către edilii din România! După Sărbători, acest proiect de lege își va urma cursul din circuitul inițiativelor legislative din Parlament”, a precizat Dan Ivan, într-o postare, pe pagina sa de Facebook.
Conform Codului Administrativ în vigoare, consilierii locali trebuie să respecte anumite reguli de conduită, în timpul ședințelor. ”Consilierii locali sunt obligați ca în cuvântul lor să se refere exclusiv la problema care formează obiectul dezbaterii. Este interzisă adresarea de insulte sau calomnii de către consilierii locali prezenți la ședință, precum și dialogul dintre vorbitori și persoanele aflate în sală” – art. 138. Încălcarea acestor prevederi presupune și sancțiuni. ”a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) eliminarea din sala de ședință; e) excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate; f) diminuarea indemnizației lunare cu 10% pentru maximum 6 luni; g) retragerea indemnizației lunare pentru una sau două luni” – art. 233, din aceeași lege. Acestea se aplică doar pentru consilierii locali. Derapajele mitocănești, vulgare, agresive sau chiar amenințările primarilor, nefiind sancționate de Codul Administrativ.
În cadrul ședinței din data de 9 decembrie, primarul Cătălin Cherecheș a avut mai multe ieșiri nervoase dominate de un limbaj furibund, atribuindu-i unui consilier local USR calificative ca: ”nemernic”, ”mizerabil”, ”prost”, ”nesimțit”, ”jegos”, ”rrom” sau ”nebun la cap”. Ulterior, conducerea USR Baia Mare a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând sancționarea primarului băimărean.