Astăzi, în cadrul Comisiei Economice, am avut la raport comun cu Comisia pentru Ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, inițiativa legislativă privid plafonarea prețului la lemnul de foc.
Această modificare legislativă va genera un haos total pe piață, comercianții opunându-se vehement acestei idei.
Ce înseamnă, de fapt, plafonarea prețului la lemnul de foc?
Așa cum au explicat deja pentru presă comercianții, să vândă lemnul la prețul impus de stat, ar însemna să vândă în pierdere, nefiind profitabil pentru ei să facă acest lucru, aceștia vor opri vânzările și consumatorii nu vor mai avea de unde să achiziționeze lemne de foc.
O astfel de modificare legislativă va duce la creșterea prețului acolo unde astăzi lemnul este vândut la un preț mai mic, iar în cazul consumatorilor care îl vând la un preț mai mare, plafonarea va favoriza specula și dezvoltarea pieței negre.
Noi, cei din USR, am venit cu soluția pe care cei de la Romsilva și asociația industriei lemnului, PROLEMN, o susțin, și anume acordarea de ajutoare financiare pentru consumatori.
Senator USR Dan Ivan