- Publicitate -
Ad imageAd image

Senat: Centre de prim-ajutor în spaţiile comerciale mai mari de 2.000 de metri pătraţi

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Senatul a adoptat luni, în plen, o propunere legislativă prin care se reglementează acordarea de prim-ajutor calificat în centrele comerciale cu o suprafaţă mai mare de 2.000 metri pătraţi, informează AGERPRES.

Au fost înregistrate 88 de voturi „pentru” şi 16 abţineri.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative iniţiate de deputatele Cristina Rizea (neafiliată) şi Laura Vicol-Ciorbă (PSD), acordarea de prim-ajutor calificat în centrele comerciale mari este necesară pentru că numărul cumpărătorilor este foarte mare şi de diferite vârste, iar situaţiile ce pot apărea sunt variate.

Propunerea legislativă prevede că la fiecare 2.000 metri pătraţi ai centrului comercial trebuie să existe un centru de prim-ajutor pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă până la sosirea ambulanţei.

Personalul încadrat în centrele de prim-ajutor din centrele comerciale mari trebuie să fie absolvent de cel puţin studii medii şi să aibă pregătire în domeniu.

Nerespectarea prevederilor acestei legi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 4.000 lei.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu