Zilele trecute s-a desfășurat în Maramureș seminarul cu tema „Salarizarea din perspectiva prevederilor legale actuale”, desfășurat în cadrul Școlii de vară Sanitas Maramureș și moderat de Doina Tănase, fost director al Direcției de Resurse Umane din cadrul Ministerului Sănătății.
Potrivit celor de la SANITAS Maramureș, alături de liderii Sanitas au participat responsabilii serviciilor RUNOS dar si directori de îngrijiri din cadrul unităților sanitare și de asistență socială din județ: „Seminarul a lămurit problemele legate de relațiile de muncă, salarizare si alte aspecte ce țin de o corectă încadrare si salarizare a colegilor noștri, membri ai sindicatului Sanitas Maramureș. Au fost identificate si reinventariate discrepanțele de ordin legislativ care generează azi nemulțumirea categoriilor profesionale care nu au beneficiat de creșterile prevăzute de lege. Acestea vor fi susținute de către noi toți prin mijloace specific sindicale în lunile care urmează. Rămâneți alături de Sanitas pentru ca împreună suntem puternici!”.
Dragoș HOJDA