Consilierii locali sunt la acest moment în ședință, ordinea de zi nefiind una foarte stufoasă. Pe ordinea de zi suplimentară se va afla și proiectul legat de darea în administrare a serviciului de salubrizare stradală la SPAU nu pe 90 de zile, cum a fost pană acum, ci pe o perioadă de doi ani de zile, dar și proiecte care au legătură cu clădirile din centrul vechi al Băii Mari, printre care și Casa Iancu de Hunedoara. Primarul de Baia Mare a fost luat la rost de către unii consilieri locali chiar în debutul ședinței de Consiliu Local, unii reclamand faptul că nu e normal ca proiectele de hotărare să se trimită peste noapte spre analiză.
S-a vorbit despre verificarea contractelor cu ADI Deșeuri și Drusal, dacă s-au respectat întrutotul, dacă municipiul Baia Mare a fost prejudiciat sau nu cu această creștere a tarifelor la salubrizare. Practic se dorește o verificare a tuturor contractelor încheiate cu aceste entități, respectiv actele adiționale care au fost semnate de-a lungul timpului. Aleșii vot vota și un proiect privitor la introducerea unor garanții pe care le vor plăti firmele care fac diferite lucrări pe străzile din oraș, iar refacerea zonelor afectate lasă de dorit de cele mai multe ori.
ACTUALIZARE Pe ordinea de zi suplimentară – estimările sumelor pentru Cultură, Tineret, Sport și Culte. În cadrul ședinței, primarul de Baia Mare face o prezentare a celor mai importante proiecte de hotărare. Luni va avea loc o nouă ședință de Consiliu Local pentru a stabili modul cum va funcționa sistemul de învățămant la nivelul municipiului, vizat fiind în special învățămantul tehnic, care să fie pus la punct. În 22 martie va avea loc o prezentare a SF-urilor pentru parcările din municipiu, respectiv reurbanizarea zonelor centrale ale Băii Mari, inclusiv prin demolarea garajelor și realizarea de parcări supraterane și subterane.
ACTUALIZARE 1 Spiritele s-au încins în momentul în care primarului i s-a cerut să își dea demisia din cauza faptului că a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare de către Tribunalul Cluj, decizie contestată, Curtea de Apel Cluj stabilind deja primul termen – 13 aprilie.
ACTUALIZARE 2 Proiectul privitor la alocarea sumelor pentru Tineret, Sport, Cultură și Culte a trecut la vot. La proiectul privitor la Casa Iancu de Hunedoara comisiile de specialitate au dat aviz favorabil. S-a atras atenția că în respectiva clădire și-au făcut apariția oamenii străzii, care riscă să strice tot ce e acolo. Încă nu se știe ce destinație va avea respectiva clădire, odată reabilitată, însă pană acolo mai e cale lungă. Au fost aprobate proiectele de hotărâre privind aprobarea Planului Strategic Institutional al Municipiului Baia Mare, aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare pentru anul 2022, aprobarea modificării HCL nr. 363/2020 privind aprobarea actualizării bugetului proiectului și angajării cheltuielilor de la bugetul local pentru proiectul „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare – Școala Gimnazială nr. 18 Baia Mare”, aprobarea relocării a doi chiriaşi care deţin locuinţe de serviciu în blocul de pe str. Grănicerilor nr. 116 în locuinţele de serviciu disponibile de pe str. Melodiei nr. 4/7 şi Aleea Uranus nr. 2/59, respectiv proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Baia Mare a imobilului teren în suprafață de 4650 mp, situat în Baia Mare, str. Grănicerilor, identificat prin C.F. 113828 Baia Mare, nr. cadastral 113828.
ACTUALIZARE 3 Primarul de Baia Mare a atribuit celebrul citat „Învățați,învățați, învățați” lui Hrusciov, însă acest citat îi este atribuit lui Lenin. Discuțiile legate de atribuirea serviciului de salubrizare stradală celor de la SPAU pentru doi ani a starnit discuții aprinse. S-a cerut comasarea serviciului de salubrizare și a celui de deszăpezire. De aici discuții care s-au întins pe durata a zeci de minute. Argumente pro și contra pentru a face această comasare sau nu. Consilierii locali au aflat că SPAU nu are licență pentru ce înseamnă colectare deșeuri stradale, SPAU este în procedură de autorizare a acestui serviciu.
ACTUALIZARE 4 Proiectele de hotărare au trecut fără prea mari probleme. S-a votat pentru ieșirea Băii Mari din ADI Deșeuri, printre altele. Un alt proiect care a iscat numeroase discuții a fost cel privind aprobarea unui studiu de oportunitate pentru un teren pășune din municipiu. Consilierii locali au cerut ca pășunile deținute de municipalitate să aibă o utilitate foarte clară și să nu fie vandute. În cadrul ședinței de CL s-a spus că municipiul Baia Mare ar avea undeva la 600 ha de pășune pentru care se încasează zero lei. S-a vorbit despre amplasarea unui parc fotovoltaic pe una din aceste pășuni. S-au propus amendamente, s-au adus argumente pro și contra unor anumite investiții pe aceste pășuni.
După trei ore ședința s-a încheiat.
Dragoș HOJDA