- Publicitate -
Ad imageAd image

SECETA FACE PROBLEME – Revoltă la Cupșeni din cauza lipsei apei

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Seceta provoacă din ce în ce mai multe probleme în localitățile Maramureșului. Oamenii încep să se agite din cauză că nu au apă la animale și cer autorităților locale și județene să ia ceva măsuri. La Cupșeni oamenii s-au adunat în fața primăriei, cerand autorităților locale să facă ceva pentru a avea oamenii apă.
Primarul din Cupșeni a arătat că aseară convocase Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Cupșeni, având în vedere seceta mare cu care se confruntă localitatea, însă au lipsit viceprimarul și șeful de post.
„Ajunsă la primărie, mare mi-a fost mirarea, când am văzut aproximativ 50 de bărbați și 20 de femei, ce așteptau. Oamenii au venit de bună credință, însă și revoltați, pentru faptul că nu au apă de la rețeaua publică. Menționez că rețeaua de apă face parte dintr-un proiect pe măsura 322, în care apa trebuia captată prin foraj, însă negăsind apă, s-a optat pentru captarea de suprafață a izvoarelor din satul Cupșeni. Având în vedere că apă este foarte puțină, din cauza secetei mari, oamenii suferă. Datorită așezării geografice, la Libotin apa merge prin cădere, însă atunci când presiunea este mică, cupșănarii rămân fără apă, cei mai afectați fiind cei de pe Poderei.
În revolta lor, oamenii au propus inclusiv să taie conducta, după ieșirea din sat, însă le-am explicat că asta nu-i o soluție, ci că aceat lucru va atrage după sine încălcarea legii, totul având un iz penal, ceea ce nu ne dorim!
Le-am prezentat oamenilor ce ar fi de făcut în astfel de situații: să fim înțelegători, să folosim cumpătat apa, să nu ieșim la orele amiezii din casă, însă cu aceste lucruri nu le-am rezolvat problema cea mare: lipsa apei!
Ulterior ne-am dus la magazinul din centrul satului, pentru a ne continua discuția. Prefectul de Maramureș mi-a promis că în dimineața zilei de 5 iulie va reveni cu un telefon și că va trimite o echipă din instituția ce o păstorește la noi în comună. Așadar, vă rog să vă păstrați calmul și să așteptăm cuminți indicațiile ce vor veni de la Instituția Prefectului”, spune primarul din Cupșeni, Lucia Chermezan.
FOTO Lucia Chermezan/facebook
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu