De ceva vreme, pe malul râului Săsar, în municipiul Baia Mare, au demarat ample lucrări, care într-un final vor transforma mare parte din întreaga zonă, unde doar câinii erau ”beneficiarii” spațiului, pentru anumite nevoi, dat fiind spațiul sălbatic, neschimbat de decenii.
Totul face parte din proiectul ”Reabilitarea spațiilor verzi degradate și realizarea infrastructurii de agrement în zona malurile Râului Săsar”, care este finanțat din fonduri europene.
Obiectivul proiectului îl reprezintă realizarea unei zone de promenadă și de spații publice pe parcursul râului.
Valoarea totală a proiectului este de 22.257.323,64 lei din care contribuția UE este de 18.446.266,62 lei
Data finalizării proiectului este 30 septembrie 2023.
Vlad HERMAN