Rând pe rând marile supermarketuri ajung și în zona Vișeu-Borșa. Kaufland România a anunțat că va deschide un magazin în orașul Vișeu de Sus, printre altele. Avem deja supermarketuri Penny în Vișeu și Borșa, la Borșa avem și Lidl, iar acum la Vișeu va ajunge Kaufland.
„Suntem în continuă expansiune și deschidem anual noi locații chiar lângă tine! Fie că ești student și vrei un job part-time sau ești în căutarea unui loc de muncă stabil, acum poți face parte dintr-o companie care investește în oameni – și toate astea la un pas de casa ta”, spun cei de la Kaufland România.
Noi magazine vor fi deschise în București Militari Residence, București Berceni, Urziceni, Constanța Coiciu, Alba Iulia Ampoi. Pentru vișeuani acest lucru înseamnă noi locuri de muncă.
„Acum se lucrează intens. Magazinul va fi în partea de sus a orașului, vis a vis de Tanin, fabrica de medicamente. Ei zic că se va deschide anul viitor. Acest supermaket va crea multe locuri de muncă în orașul nostru și va deservi toate localitățile învecinate cu orașul nostru”, spune viceprimarul Grad Marius.
Dragoș HOJDA