Ansamblul Național Transilvania cere Primăriei Baia Mare bani pentru a organiza un eveniment de două zile, 30 aprilie-1 mai. Suma cerută este de 460.000 de lei, iar în adresa transmisă municipalității sunt trecute și costurile defalcate pentru acest eveniment. Onorariile artiștilor ar urma să fie de 250.000 lei, filmare, video, grafica ar costa 20.000 lei, la fel cat costă cazarea, masa și transportul artiștilor. 50.000 lei ar costa Logistica și Publicitatea evenimentului, respectiv sceno-tehnica ar fi 120.000 lei.
Proiectul privind încheierea unui parteneriat în vederea organizării unui eveniment cultural artistic dedicat Zilei Tineretului și zilei de 1 Mai ar urma să fie dezbătut azi, 28 aprilie, în cadrul ședinței de Consiliu Local. Deja pe rețelele de socializare mai mulți consilieri locali și-au exprimat nemulțumirile legate de acordarea acestor bani, însă rămane de văzut cum se va vota în plen. Suma propusă pentru a fi votată azi este de 420.000 lei. Mai aflăm că evenimentul dedicat zilei de 1 Mai va fi susținut de Ansamblul Național Folcloric Transilvania, în timp ce evenimentul din 30 aprilie ar urma să fie cu invitați din muzica pop-rock, rap și hip-hop.
Gavrila&Click, Oana Radu și Smiley ar urca pe scenă sambătă, iar duminică i-am vedea la treabă pe Lavinia Goste și Marius Zorilă, Florentina și Petre Giurgi, Alexandru Pop, Traian Jurchelea sau Dumitru Dobrican.
UPDATE Pană la urmă proiectul nu a trecut. A fost cel mai discutat proiect al ședinței de Consiliu Local de azi. S-au depus amendamente, dar au picat. Pană la urmă doar 10 consilieri au fost de acord cu alocarea acestor sume pentru cele două evenimente, însă nu a fost suficient.
Dragoș HOJDA