Școala Natională Salvamont Romania PADINA 2022 începand de maine, 3 septembrie. Serviciul Public Județean SALVAMONT Maramureș participă anul acesta cu o echipă numeroasă, mai precis 14 aspiranți ai SPJ Salvamont Maramureș (8 băieți și 6 fete) precum și 2 salvatori montani atestați (ca ajutor de instructori).
Salvamont Romania a anunțat că în perioada 3 – 18 septembrie, la Centrul Național de Pregătire Salvamont Padina din Munții Bucegi, se vor desfășura sesiunile de Evaluare Națională Salvamont, nivelul aspiranți, debutanți și avansați și sesiunea de vară a examenelor de atestare și reatestare în profesia de salvator montan, profesie reglementată la nivel european.
„La cele trei etape de evaluare, aspiranți, debutanți și avansați, vor participa 130 de cursanți din majoritatea serviciilor Salvamont din țară, 28 de salvatori montani vor susține examenul de reatestare , activitățile desfășurându-se sub îndrumarea a peste 30 de instructori din cadrul Corpului de instructori Salvamont Romania, Centrul de formare SMURD al IGSU și Inspectoratul General pentru Aviație.
Ciclul oficial de pregătire al unui salvator montan se desfășoară pe durata a minimum doi ani, perioadă în care acesta participă la 360 de ore de pregătire în cele 19 centre de pregătire profesională a salvatorilor montani județene sau locale, urmate de patru sesiuni de evaluare, două sesiuni de vară și două de iarnă, pe nivelurile “aspirant”, “debutant” și “avansat”. După parcurgerea și absolvirea acestor etape, cursantul susține un examen de atestare, în urma căruia primește certificarea legală că poate profesa ca salvator montan, anual finalizând etapele de școlarizare și atestare un număr de 35-60 de salvatori montani”, precizează Salvamont Romania.
Dragoș HOJDA