Utilizarea sclipiciului va fi oficial interzisă! Află când nu o să mai fie permis nici pe unghii, nici în machiaj!
În viitorul apropiat, industria salonelor de înfrumusețare se va confrunta cu o provocare majoră. Sclipiciul, un ingredient esențial în arsenalul make-up artiștilor și manichiuristelor, a fost interzis. Această hotărâre a fost recent adoptată de Comisia Europeană. Care este motivul din spatele acestei decizii?
Ei bine, Comisia Europeană se implică activ în lupta împotriva poluării, una dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă întreaga omenire în prezent. În acest context, reprezentanții forului au anunțat că sclipiciul comercializat în vrac va fi interzis, mai ales că este folosit frecvent în saloanele de înfrumusețare, și nu va mai putea fi utilizat în serviciile oferite clienților.
Modificările legislative includ o interdicție privind vânzarea microplasticelor și a altor produse care le conțin, iar acest lucru se aplică și sclipiciului, un produs utilizat în mod obișnuit de către public.
De asemenea, există reguli stricte legate de dimensiunea particulelor de sclipici sau a pietrelelor decorative pe care profesioniștii din domeniul cosmetic le pot utiliza.
Această hotărâre a fost aprobată recent și va intra în vigoare în decurs de 20 de zile de la data adoptării. Prin urmare, în mai puțin de o lună, toate saloanele de înfrumusețare trebuie să se conformeze noilor reguli legislative și să-și reinventeze pachetele de manichiură care înainte conțineau modele cu sclipici.
„Restricția adoptată utilizează o definiție largă a microplasticelor – aceasta acoperă toate particulele de polimeri sintetici sub 5 mm care sunt organice, insolubile și rezistă degradării. Scopul este de a reduce emisiile de microplastice adăugate în mod intenționat care provin de la un număr cât mai mare de produse”, a transmis Comisia Europeană.