Din luna noiembrie a acestui an intră în vigoare Legea 115/2023, lege care aduce o serie de schimbări în ceea ce privește contractele de asigurare a locuințelor. Acestea vor putea fi încheiate pe perioade mai mari de un an, conform acestei legi, aceasta fiind una din noutățile aduse de acest act normativ.
Conform legii amintite, „pentru contractele anuale, suma asigurată care se acordă în temeiul prezentei legi, denumită în continuare sumă asigurată obligatoriu, este de 100.000 lei, pentru fiecare locuință de tip A, 50.000 lei, pentru fiecare locuință de tip B. Primele anuale cuvenite pentru sumele asigurate prevăzute la alin. (1), denumite în continuare prime obligatorii, sunt de 130 lei, pentru locuințele de tip A, respectiv 50 lei, pentru locuințele de tip B.
Suma asigurată obligatoriu și prima obligatorie aferentă pot fi modificate prin reglementări emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.; în acest caz, pentru contractele multianuale, suma asigurată obligatoriu și prima de asigurare aferentă se reactualizează la data aniversării anuale”.
„Contractul de asigurare obligatorie a locuințelor se încheie în forma scrisă între PAID și proprietarul locuinței, fie în mod direct, fie prin mijlocirea societăților de asigurare prin derogare de la Legea nr. 236/2018, cu modificările și completările ulterioare, și de la Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, fie prin alte canale de distribuție, și îndeplinește cel puțin următoarele condiții:
a) suma asigurată este egală cu cea asigurată obligatoriu;
b) riscurile asigurate prin contract cuprind riscurile prevăzute la art. 6.
În baza prevederilor Legii nr. 236/2018, cu modificările și completările ulterioare, personalul autorităților administrației publice locale și cel al instituțiilor subordonate administrației publice locale, în cazul cărora nu există stare de incompatibilitate sau conflict de interese cu activitatea desfășurată în mod curent, pot opta și desfășura activitate de distribuție a contractelor de asigurare PAD. Termenii, condițiile și clauzele contractului de asigurare a locuințelor, referitoare la suma asigurată obligatoriu, prima obligatorie și riscurile prevăzute la art. 6, denumite în continuare clauze obligatorii, sunt general valabile și obligatorii și se stabilesc prin reglementări emise de către A.S.F. în aplicarea prezentei legi.
Contractul PAD este valabil pe o perioadă de cel puțin 12 luni, cu începere cel mai devreme de la ora 0.00 a celei de a cincea zile calendaristice de la data la care s-a emis contractul de asigurare. În cazul contractelor care se reînnoiesc, acestea intră în vigoare cel mai devreme la ora 0.00 a zilei următoare celei în care acestea s-au emis, dar nu mai devreme de ora 0.00 a zilei următoare celei în care expiră contractul care se reînnoiește. PAID poate efectua o inspecție de risc a locuinței care face obiectul asigurării obligatorii, iar cheltuiala ocazionată de aceasta este suportată de către PAID.
Contractul PAD poate fi emis, cu acordul părților, și pentru perioade mai mari de 12 luni, numai în multiplu de 12 luni. Condițiile încetării valabilității contractelor de asigurare PAD încheiate pentru perioade mai mari de 12 luni sunt cele stabilite prin acordul părților în contractul de asigurare. În situația schimbării proprietarului unei locuințe care este asigurată obligatoriu și pentru care prima de asigurare a fost achitată integral, contractul PAD rămâne valabil până la data trecută în contract, beneficiarul asigurării fiind noul proprietar.
Asigurații care, după data intrării în vigoare a prezentei legi, procedează la modificarea locuințelor fără autorizație de construire, emisă în condițiile legii, sau cu nerespectarea autorizației respective, afectând structura de rezistență a locuințelor și favorizând expunerea la unul dintre riscurile asigurate obligatoriu, nu sunt despăgubiți pentru partea de pagubă care a fost produsă sau favorizată ca urmare a lucrărilor efectuate. PAID este îndreptățit să recupereze de la cei vinovați valoarea despăgubirilor achitate pentru acele pagube care au fost favorizate de lucrări de construcție neautorizate sau pentru care nu s-au obținut autorizațiile necesare sau nu s-au respectat normativele în construcții, conform legii aplicabile”, se precizează în legea amintită mai sus.
Din noiembrie 2023, PAID va facilita accesul primăriilor la lista actualizată a proprietarilor care au încheiat contracte PAD, în format electronic, prin acordarea la cerere a dreptului de acces în baza de date a PAID. Noutatea este că compartimentele de specialitate ale primăriilor vor transmite semestrial, începând cu data de 15 ianuarie 2024, scrisori de înștiințare, cu confirmare de primire, către persoanele care nu au încheiat contracte PAD pentru locuințele pe care le dețin în proprietate.
Dragoș HOJDA