Schimbări în fruntea Judecătoriei Baia Mare

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Mandatul de președinte al Judecătoriei Baia Mare, deținut de judecătorul Iacob-Cătălin Marcu, a încetat. Până la ocuparea funcției prin concurs, atribuțiile vor fi îndeplinite de judecătorul Alina-Dana Nechita.

”Aducem la cunoştinţa opiniei publice că, în data de 15.11.2022, mandatul domnului judecător Iacob-Cătălin Marcu de preşedinte al Judecătoriei Baia Mare a încetat ca urmare a susţinerii de către acesta a concursului de promovare efectivă în funcţii de execuţie, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în perioada mai-octombrie 2022, fiind declarat admis.

Până la delegarea în funcţia de conducere a unui judecător de către Secţia pentru judecători a C.S.M., respectiv până la ocuparea funcţiei de conducere prin concurs, în vederea derulării în bune condiţii a activităţii instanţei, atribuţiile specifice funcţiei de preşedinte al Judecătoriei Baia Mare vor fi îndeplinite de doamna judecător Alina-Dana Nechita, desemnată prin Ordinul de Serviciu nr. 27/15.11.2022, emis de preşedintele Tribunalului Maramureş, domnul judecător Alexandru-Lucian Verdeş”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu