Francezul Clement Noel a castigat slalomul masculin desfasurat duminica la Zagreb, in cadrul Cupei Mondiale de schi alpin, obtinand prima victorie din acest sezon si a patra din cariera sa, scrie Agerpres.
Noel, in varsta de 22 ani, a fost cronometrat cu timpul de 1 min 57 sec 14 sec la finalul celor doua manse ale probei, reusind sa-l devanseze cu sapte sutimi de secunda pe elvetianul Ramon Zenhaeusern, ocupantul locului secund, si cu 29 de sutimi pe italianul Alex Vinatzer, clasat pe pozitia a treia.
Reprezentatul Frantei a devenit, astfel, al saptelea castigator al slalomului desfasurat pe muntele Sljeme, din apropierea capitalei croate, ajuns anul acesta la a 11-a editie. Austriacul Marcel Hirscher, care s-a retras din activitate anul trecut, detine recordul de victorii in concursul de la Zagreb (5), precizeaza agentia Hina.
Norvegianul Aleksander Aamodt Kilde si-a pastrat prima pozitie in clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin, cu un avans de 20 de puncte fata de italianul Dominik Paris.
Clasamentul slalomului de la Zagreb:
1. Clement Noel (Franta) 1:57.14 (57.76 + 59.38)
2. Ramon Zenhaeusern (Elvetia) 1:57.21 (57.49 + 59.72)
3. Alex Vinatzer (Italia) 1:57.43 (58.31 + 59.12)
4. Andre Myhrer (Suedia) 1:57.53 (57.85 + 59.68)
5. Armand Marchant (Belgia) 1:57.63 (58.97 + 58.66)
…
Clasamentul Cupei Mondiale de schi alpin (dupa 15 din cele 44 de probe ale sezonului):
1. Aleksander Aamodt Kilde (Norvegia) 474 puncte
2. Dominik Paris (Italia) 454
3. Alexis Pinturault (Franta) 430
4. Henrik Kristoffersen (Norvegia) 391
5. Matthias Mayer (Austria) 362
…