Nici nu a apărut bine că deja noul buletin electronic are parte de scandal. De data aceasta s-a remarcat că de acum vom avea „Gen” în loc de „Sex” trecut pe acest act de identitate care îți dă dreptul la liberă circulație. Cătălin Giulescu, chestor al Direcției pentru Evidența Persoanelor, a declarat recent, în cadrul unei conferințe de presă, că buletinul electronic are steagul UE, conform regulamentului adoptat în întregul bloc comunitar, dar și stema României. De altfel, proiectul de HG prin care a fost reglementat noul card electronic de identitate s-a aflat în dezbatere publică încă din 17 octombrie anul trecut.
Giulescu a vorbit și despre „gen” și sex”, de ce una și nu alta, aspect semnalat pe rețelele de socializare de numeroși români.
„În numai câteva ore au fost epuizate programările până în 3 septembrie. Apoi, nu există decât feminin și masculin, nu există niciun fel de altă intervenție. Pe de altă parte, actul de identitate are ca funcție principală stabilirea identității persoanei și legitimarea, iar secundar este și document de călătorie. Suntem obligați să respectăm regulamentul Uniunii Europene. Sunt elemente de identificare vizuală clare stabilite de UE, respectiv steagul UE. Suntem obligați să introducem acest element de identificare vizuală, steagul UE, în interiorul căruia se află indicativul României format din două caractere. Avem apoi standardul ICAO, care ne obligă să structurăm formatul documentului, ca să poată fi citit mai ușor”, a spus Giulescu.
Vă reamintim că proiectul pilot privind eliberarea cărților electronice de identitate a fost lansat la începutul acestei săptămâni la Cluj Napoca. Autoritățile de la București își propun ca în acest an să emită un număr limitat de cărţi, aproximativ 5.000.
Dragoș HOJDA