- Publicitate -
Ad imageAd image

Scamatorie nereușită: ”Magicianul” Ionel Bogdan se încurcă în împărțit posturi de șefuți. Ordonanța lui Ciolacu, făcută praf, în Maramureș

Ad imageAd image
Ad imageAd image

No, vorba Șacalului, asta-i musai de dat pă goarnă. Să știe și mușchii lui nea Ciolacu că care e treaba cu angajările la ștat, după cum urmează. Primul și cel mai respectabil om din tot județul e musai președintele nostru, al tuturor. Așa e firesc. Tocmai de aia ne și legăm la cap în a-l prezenta ca pe o veritabilă prezență în viața terestră actuală. Sigur, e președintele și, drept urmare, noi îl vom aprecia ca atare, fără a-l lucra în fotoșop. Doar cum este. Iată ce află Șacalul, în periplul său prin județ…

Zice-se, și nu-s povești, doar Șacalul lucrează cu materialul clientului, că Ionel Bogdan, da, da, președintele de la județ, s-a dedat la a înfăptui mărețe lucruri, în spiritul și litera legii. Adică a tăia și a spânzura poftitori de nutreț lesne masticabil. Că el doar nu de la ștat își ia mălaiul când pune codul PIN la bancomat. Nuuu, da de unde! Trecem peste asta și ne reconfigurăm traseul către tăieri și spânzurări. A început Ionel să dea cu satârul în organigrama Consiliului Județan, să o mai ușureze de prea multa grăsime asimilată, în special prin zonele călduțe și moi. Primii căzuți la datorie fură șefii de birou. Corect și cinstit. Că așa zice la ordonanța lui nea Ciolacu, să scăpăm de niște șefuți inutili.

Booon, până aici. Numai că tăiații de pe listă au țiuit mai ceva ca puii căzuți din cuib, cerând să nu fie lăsați pe dinafară. După intensitatea și susținerea piuitului, unii (din ăia mai vocali) s-au trezit că sunt chiar avansați în funcție. Din șefi birou, au ajuns șefi serviciu (nu mulți, că locurile e limitate). Proporțional, că așa-i firesc, a crescut și leafa. No, dar unde e reducerea?, că tot n-am priceput. Aaa, o fi prin instituțiile din subordine, că în organigrama proprie a instituției a crescut numărul de șefi serviciu. Chiar și de directori. Băgăm de seamă că-i un soi de reducere pozitivă, de asta, de Black Friday. După modelul: tăiem de acolo (sărut mâna, nea Ciolacu, ne-am făcut treaba!) și punem dincoace. Da, dar cu salariu ridicat, că lefurile mai mari sunt în aparatul propriu. Deci, tot pe reducere pozitivă, cum ar veni, cheltuielile au crescut.

Acuma, e și normal să fim toți împreună laolaltă de acord că ordonanța l-a luat pe nepregătite pe președintele nostru, ca zăpada pe drumari, când vine iarna nesimțită, așa că a fost musai să lucreze degrabă la o organigramă pe care a operat deja multiple modificări de când e șef de județ. După cum spuneam, reducerile au fost sănătoase și așteaptă niște peneliști destoinici să le ocupe.

Matematica simplă

Ce are în plus noua organigramă: doi șefi serviciu și doi directori. Până acum, la Consiliul Județean erau 10 șefi serviciu, însă președintele Ionel a redus cât a putut și i-a dat în final 12, iar la șefii ăi mari i-a ieșit tot pe plus, din 4 directori, au rămas… 6 bucăți. El o să ne spună că e pe minus cu 3 șefi birou. Da, dar în total, numărul posturilor de conducere a scăzut tot… în sus. De la 17, se făcură 19. No, ala, da lucru! Consistentă reducere!

Noi îl vom întreba pe nea Ciolacu, și hăpt pe cale oficială, că care e la dânsul opiniunea vizavi de deosebitele premii de Black Friday pregătite de generosul nostru președinte pentru niște oameni de nădejde, în aceste vremuri de restriște pentru țară și portofelul ei. Că noi am priceput că dacă e nasoală rău, atunci e vorba de creștere negativă, dar când reducerea e pozitivă… cum e? De bine sau de rău?

C. ȘACALUL

Cele două ogranigrame. În ordine.

Organigrama din 2022.

Organigrama din 2023.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu