România are un program important pentru modernizarea gărilor cu ajutorul fondurilor europene, fiind prioritizate cele din zonele turistice, atât de pe litoral, cât şi din staţiunile montane, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ionuţ Cristian Săvoiu, informează AGERPRES.
„Există un program de 47 de gări pentru care avem indicatori tehnico-economici aprobaţi şi există documentaţii de licitaţie în pregătire. Au fost prioritizate gările din zonele turistice, atât de pe litoral, cât şi din staţiunile României. (…) Va trebui să găsim soluţii care să asigure o modernizare şi o reabilitare a gărilor, care arată cum arată – şi, sincer să fiu, uneori mi-e şi mie ruşine de felul cum arată – şi de aceea sunt convins că trebuie să găsim soluţii şi în acest aspect”, a menţionat Săvoiu, la Forumul de Infrastructură, Transporturi şi Logistică, ediţia a II-a, organizat de Club Antreprenor.
Secretarul de stat a subliniat că şi pentru Gara de Nord au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici, anul trecut.
„Există un proiect cu trei faze: faza I, care include clădirea istorică – anul trecut a împlinit 150 de ani. Chiar dacă la începutul existenţei ei nu a fost în forma actuală, a fost doar o parte din actuala construcţie – monument istoric, va primi finanţare de peste 400 milioane de lei ca să asigure un front pentru publicul călător, în aşa fel încât la nivelul cerinţelor zilei de astăzi vor fi modificări, renovări, reabilitări ale reţelelor, peroanelor, spaţiilor publice. Prima etapă se va opri la nivelul peroanelor. Există şi etapa a II-a, care începe tot anul acesta”, a adăugat oficialul.