Sunt romani care cer să fie eliminată gratuitatea vaccinului împotriva COVID. Tendința de scădere a vaccinării în randul maramureșenilor se vede din plin, după foarte multă vreme în județ fiind sub 800 de persoane care au ales să se vaccineze în ultima săptămană.
„Da, cam stăm. Tot mai puține persoane aleg să se vaccineze, cu toate că studiile arată eficiența vaccinării împotriva formelor moderate și severe, spitalizării și decesului. Un mesaj primit în grupul PRO Vaccinare:
“RO Vaccinare, eliminați urgent gratuitatea vaccinului. Nu se mai justifică. Cine nu și-a făcut până acum, să plătească dacă vrea protecție. Toți oamenii, vaccinați sau nevaccinați, să primească tratament corespunzator în centrele de tratament, nu în spitale, unde ar trebui să ajungă numai cazurile foarte grave.
CNAS să deconteze tratamentele numai a celor ce au luat măsuri de prevenție (vaccinare, să nu aibă amenzi pentru nerespectarea normelor sanitare etc.), iar ceilalți să primească factura la externare”. Vaccinarea este gratuită și avem centre de tratament. Din păcate, încă avem foarte mulți români internați în spitale”, spun cei de la RO Vaccinare.
Dragoș HOJDA