- Publicitate -
Ad imageAd image

Sarkozy neaga tensiunile cu omologul sau roman – „Este un om de calitate”

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a negat sambata, la Lisabona, orice tensiune cu omologul sau roman Traian Basescu, cu privire la aderarea Romaniei la spatiul Schengen, subliniind ca aceasta trebuie, asemenea Bulgariei, sa-si rezolve mai intai problemele legate de frontiere, relateaza AFP.

Intrebat de reporteri pe marginea summitului NATO despre o posibila disputa cu presedintele roman Traian Basescu, Sarkozy a precizat ca se intelege „foarte bine” cu acesta si ca „nu are nicio problema legata de presedintele roman”.

Imaginile luate vineri de televiziuni, dupa momentul fotografiei de familie cu sefii de stat si de guvern ai tarilor membre NATO, surprindeau un schimb de cuvinte intre cei doi, care a fost interpretat ca o disputa.

„Nu am refuzat deloc sa-i vorbesc”, a negat Nicolas Sarkozy. „Cred ca am vorbit de 15 ori cu presedintele roman, care este un om de mare calitate, pe care il apreciez foarte mult”, a subliniat presedintele francez.

„Pozitia Frantei (…) este ca Romania si Bulgaria sunt menite sa intre in spatiul Schengen”, a spus el.

„Daca aceste doua tari adera la spatiul Schengen, ele devin paznicii granitelor Europei, ceea ce inseamna ca problemele lor privind frontierele trebuie solutionate inainte de aderarea lor”, a explicat seful statului francez, referindu-se la frontiera dintre Romania si Republica Moldova, considerata permeabila.

Sarkozy a enumerat, de asemenea, drept conditie a aderarii Romaniei, si respectiv a Bulgariei, la spatiul Schengen, finalizarea „procedurii de monitorizare” a „problemelor de coruptie”, cu care se confrunta cele doua tari, de catre Comisia Europeana.

agerpres

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu