Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Baia Mare din această săptămană se află un proiect de hotărâre privind aprobarea taxelor speciale de participare la evenimentul ,,Târgul de Crăciun 2022”, în perioada 30 noiembrie 2022 – 9 ianuarie 2023 și a Documentației de repartizare prin licitație publică a amplasamentelor aflate pe domeniul public al municipiului, în vederea participării și desfășurării de activități în perimetrul de desfășurare a evenimentului. Vom avea un loc de joacă pentru copii pe toată perioada lunii decembrie, dar și alte bucurii oferite de municipalitate.
„În scopul asigurării unor venituri la bugetul local, aceste taxe stabilite se fac prin derogare de la H.C.L. nr. 393/2021 pentru a da posibilitate cetățenilor Municipiului Baia Mare să își petreacă timpul liber cu ocazia Zilei Naționale, sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului și Anului Nou, într-o zonă consacrată în ultimii ani pentru activități specifice, participanții la acesta (vânzători, ospătari, manipulanți marfă etc.) având obligația să respecte măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în vigoare la data desfășurării activitătii”, se arată în proiectul de hotărare.
„Prin derogare de la H.C.L. nr.393/2021 taxele de participare pentru desfășurare activități în zonele de desfăşurare a evenimentului Târgul de Crăciun 2022 în perioada 30 noiembrie 2022 -9 ianuarie 2023 sunt stabilite după cum urmează:
a) 120 lei/mp/perioadă- taxă teren în suprafata de minim 10 mp, maxim 20 mp, respectiv 100 lei/mp /perioadă pentru suprafețe mai mari de 20 mp, pentru activitatea de alimentaţie publică, desfacerea produselor de artizanat, produselor alimentare şi produse industriale de sezon.
b) 10 lei/mp/perioadă – taxă teren în suprafață de minim 10 mp maxim 20 mp, pentru activitatea de promovare produse fără desfacere și pentru activitati ce se vor organiza de către asociatii și fundații fără scop lucrativ, inclusiv pentru vânzarea unor produse în scopul adunării de fonduri pentru acțiuni caritabile.
c) 80 lei /mp/perioadă pentru structuri din lemn sau căsuțe amenajate cu mese și scaune, pentru servire produse alimentare și băuturi, fără a se realiza acte de comerț sau alimentație publică din acestea.
d) 0,5 lei /mp/zi pentru pentru suprafața ocupată de patinoar și celelalte structuri de deservire ale acestuia, fără a se realiza acte de comerț sau alimentație publică din acestea.
e) 0,5 lei / mp/zi pentru structurile aferente unui parc de joaca pentru copii și structurile de deservire ale acestora, fără a se realiza acte de comerț sau alimentație publică din acestea.
În situația în care există două sau mai multe oferte pentru o locație, pasul de licitație va fi de 10% din prețul de pornire.
Pentru structurile de vânzare (căsuțe din lemn) care sunt puse la dispoziția utilizatorilor de către SPAU, se va achita taxa de utilizare către acest serviciu la tarifele de 400 lei/perioada, pentru casuță cu suprafața de 6 mp și tariful de 200 lei/perioada, pentru casuța cu suprafața de 3 mp sumele fiind venit al Serviciului Public Ambient Urban.
Pentru închiriere masă se va achita suma de 50 lei/masă/perioadă”, se precizează în proiectul amintit.
SPAU a comunicat și tarifele vizate a fi adoptate în proiectul de hotărâre privind organizarea Târgului de Crăciun astfel și anume taxa de utilizare de 400 lei/perioadă pentru căsuța în suprafață de 6 mp, taxa de utilizare de 200 lei/perioadă pentru căsuța în suprafață de 3 mp, respectiv taxa de utilizare a mesei de 50 lei/masă/perioadă.
„Pentru structurile de vânzare (căsuțe din lemn) care sunt puse la dispoziția utilizatorilor de către SPAU, se va achita taxa de utilizare către acest serviciu la tarifele de 400 lei/perioada, pentru casuță cu suprafața de 6 mp și tariful de 200 lei/perioada, pentru casuța cu suprafața de 3 mp sumele fiind venit al Serviciului Public Ambient Urban.
Pentru închiriere masă se va achita suma de 50 lei/masă/perioadă. Patinoarul artificial demontabil care va fi amplasat în Parcul Mara va fi în suprafaţă de minim 600 mp și maxim 900 mp., suprafată în care este cuprinsa și cea ocupata de instalatiile și structurile de deservire a patinoarului.
Parcul de joacă pentru copii care se va amplasa în Piaţa Libertăţii, va fi în suprafaţă de minim 20 mp și maxim 400 mp. Taxa de utilizare temporară a locurilor publice pentru patinoar- parc de joaca pentru copii va fi în cuantum de 0,5lei /mp./zi, pentru suprafața ocupată
Comercianţii – membrii ai asociaților de profil, care participă la Târgul produselor tradiţionale şi meşterii populari care aparţin Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş nu participa la licitația cu strigare dar, vor achita 10 lei/pe terenul ocupat de o masa pentru intreaga perioada. Comercializarea se va face doar de pe mesele, cu insemnele municipiului Baia Mare, care le sunt puse la dispozitie de catre SPAU, taxa de inchiriere a mesei este de 50 lei / masa/ perioada și se va încasa de către SPAU”, arată oficialii Primăriei Baia Mare.
Dragoș HOJDA