Prin ordin al Prefectului, începând de săptămâna viitoare se vor face controale pe toate cursurile de apă din județul Maramureș. Alături de reprezentanții Prefecturii Maramureș, la aceste acțiuni vor lua parte și cei de la Garda de Mediu, Garda Forestieră, dar și cei de la Ape. Este acțiunea care are loc în fiecare an prin care se dorește a se vedea în teren cât de poluate sunt apele în județul nostru.
Anul acesta problemele legate de abandonarea deșeurilor pe malurile apelor, dar nu numai, au explodat, pe rețelele de socializare fiind prezentate numeroase zone în care gunoaiele sunt din abundență. Iar cele mai recente sunt cele de pe Valea Vișeului, pe malul drept al râului Vișeu. Comisarii Gărzii de Mediu au fost acolo și nu au găsit ceea ce se arăta în fotografiile postate. Asta pentru că fotografiile erau din luna martie. Între timp, la Vișeu de Sus s-a început o campanie de curățare a apelor de deșeuri.
Dragoș HOJDA