- Publicitate -
Ad imageAd image

,,Săptămâna verde” la Liceul Teoretic,,Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus

Ad imageAd image

În perioada 8-12 ianuarie s-a desfășurat programul ,,Săptămâna verde” la Liceul Teoretic,,Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus.

Programul a constat dintr-o serie de activități de învățare, conștientizare și informare în ceea ce privește educația ecologică, energia verde, dezvoltarea durabilă, valorificarea rațională a resurselor naturale autohtone.

Toate acestea au fost posibile datorită sprijinului oferit de personalul Facultății de Știință și Tehnologia Alimentelor, din Cluj-Napoca, și de cel al Parcului Natural Munții Maramureșului, din Vișeu de Sus.

Prima din ele a fost ,,Știința cu sare și piper”. Elevii școlii au avut parte de o formare în ceea ce privește aditivii alimentari, care dintre aceștia nu sunt nocivi, despre alimentația sănătoasă și obținerea coloranților din surse naturale.

În acest sens, au fost instruiți de către Șef lucrări dr. Georgiana Martiș și colegii săi din cadrul Facultății de Știință și Tehnologia Alimentelor Cluj-Napoca.

Activitatea a fost susținută sub coordonarea profesorilor Alina Ruscovan și Cătălina Mihali din catedra de biologie.

Următoarea a fost ,,Biodiversitatea în zona Vișeului”. Biolog Beatrix Brener de la Parcul Natural Munții Maramureșului le-a explicat elevilor de la profilul științele naturii, clasele a XI-a B și a Xll-a D, diferențele și asemănările dintre două categorii de arii naturale protejate: parc natural și parc național, respectiv regimul de protecție și obiectivele de conservare a Parcului Natural Munții Maramureșului.

Partea interactivă a fost completată cu recunoașterea unor specii de plante și peisaje reprezentative ale zonei Vișeului și ale Parcului Natural Munții Maramureșului, caracteristici ale acestora, relațiile trofice între acestea și beneficiile lor în existența umană.

Cadrele didactice care au însoțit grupul de elevi au fost Amalia Trifoi și Monica Grad.

,,Viața ciupercilor și tipologia acestora“ a fost următorul subiect. Rangerul Daniel Pop i-a introdus pe elevii de la profilul realist, specializarea științele naturii și matematică-informatică, în lumea ciupercilor la Parcul Natural Munții Maramureșului. Astfel, categoriile de ciuperci, care dintre acestea sunt comestibile și care nu, felul în care sunt utilizate sau colectate și beneficiile pe care le pot avea pentru comunitate și pentru mediu, de la tratarea anumitor boli, la utilizarea ca anumiți combustibili sau compost.

Concluziile au fost referitoare la importanța științei, a consultării unor resurse științifice înainte de culegerea sau consumarea ciupercilor.

Cadrele didactice care au însoțit grupul de elevi au fost Cătălina Mihali și Amalia Trifoi.

Ecosistemele existente în Parcul Natural Munții Maramureșului a fost subiectul abordat de către Anton Brener, ranger la Parcul Natural Munții Maramureșului într-o amplă prezentare referitoare la educația ecologică.

Sustenabilitate, dezvoltare durabilă, energie verde, valorificarea resurselor naturale autohtone au fost, în plus, aspectele accentuate în cadrul activității desfășurate la Parcul Natural Munții Maramureșului.

Cadrele didactice care au însoțit grupul de elevi au fost Grigore Coman și Gheorghe Pașcu.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu