- Publicitate -
Ad imageAd image

Săptămâna donării de sânge: Campanie națională Tineretul Național Liberal

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Din inimă, pentru România. Campania națională de donare de sânge desfășurată anual de Tineretul Național Liberal continuă și în 2024.

Aniversăm anul acesta 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment istoric de mare însemnătate pentru toți românii. Un moment care reprezintă piatra de temelie pentru înfăptuirea statului unitar național român și care a creat condițiile obținerii Independenței de stat, iar ulterior a realizării Marii Uniri din 1918.

Printr-un gest profund de solidaritate, dorim să evidențiem importanța evenimentelor de acum mai bine de un secol și jumătate, care au marcat drumul către formarea statului național unitar român.

Astfel, în perioada 15-21 ianuarie – noi, tinerii liberali din toată țara vom fi prezenți în centrele de transfuzie sangvină din fiecare municipiu reședință de județ și vom face acțiuni menite să încurajeze actul donării. Invităm toate persoanele care îndeplinesc condițiile de donare să fie parte a acestei campanii și să meargă de luni până vineri să doneze sânge în orice județ al țări.

Haideți să demonstrăm împreună puterea comunității noastre în susținerea vieții și a idealurilor naționale.

Orice persoană care este sănătoasă, într-o stare bună fizică și psihică și care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, poate dona sânge. Donatorul trebuie să aibă vârsta între 18-60 de ani și o greutate minimă de 50 kg.

Donând, aveți și o serie de beneficii precum:
– analize medicale: eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice);
– acordarea de tichete valorice în cuantum de 280 lei care pot fi folosite în magazinele partenere pentru achiziționarea de produse sau alimente;
– eliberarea unei adeverinţe pentru o zi liberă (ziua donării);
– facilități transport: în funcție de oraș, pot fi oferite adeverințe pentru reducere 50% pe mijloacele de transport în comun.

Și pentru a ne asigura că vestea ajunge în toată țara – BlooDoChallenge este alături de noi. Prin aplicație vă puteți programa online la donare, aveți carnetul donatorului în format digital și sunteți la curent cu campaniile de donare din toată țara. Din inimă, pentru România se găsește și în aplicația lor, disponibilă pe: https://bloodochallenge.com/.

Din inimă pentru România – #TNLdonează!

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu