Din 2005, în România este celebrată Ziua Națională a Transplantului (15 aprilie), o zi în care persoanele care au beneficiat de transplant se bucură că au primit o nouă șansă la viață. Ministerul Sănătății spune că dacă în 2005 au fost 11 donatori de organe, în 2013, numărul a ajuns la 132 iar în 2014, la 138. Apoi, numărul donatorilor a scăzut. Pandemia de COVID-19 a afectat, de asemenea, activitatea de transplant, astfel că, în 2020 au fost doar 66 de donatori iar în 2021 au fost 47.
Nici acest an nu a început foarte bine. În primele 3 luni și jumătate ale anului 2022 au fost 29 de donatori iar activitatea de donare a fost reluată în mai multe spitale din țară. În plus, există acorduri de colaborare în domeniul transplantului cu Italia și Bulgaria.
“Ministerul Sănătății tocmai a terminat protocoalele și ghidurile de practică medicală standardizate în domeniul transplantului, după care vor lucra medicii din toate centrele acreditate din țară. Un proiect realizat în premieră în România, prin fonduri europene. În ghiduri sunt prevăzute și criteriile după care vor fi aleși bolnavii care vor beneficia de transplant. În plus, ne propunem să dezvoltăm și să implementăm funcționalitățile registrului național de transplant, astfel încât alegerea să fie bazată pe criterii obiective.”, a spus ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
MS mai precizează că în acest moment sunt mii de pacienți pe listele de așteptare pentru transplant.
Dragoș HOJDA