- Publicitate -
Ad imageAd image

SĂ-I MAI CREDEM? Noi promisiuni de reabilitare a Castelului Pocol

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Castelul Pocol va fi reabilitat. Știm, ați mai auzit asta și acum câțiva ani și tot nu s-a întâmplat nimic. Dar speranța moare ultima, iar de data aceasta Primăria Baia Mare vine și spune că acest castel care a aparținut lui Alexiu Pocol a fost preluat recent în patrimoniul municipiului, iar de curând a fost terminat și proiectul care urmează să fie transpus aici. Se va da în curând startul lucrărilor de reabilitare. Om trăi și om vedea.

Până să fie reabilitat, așa cum așteaptă de multă vreme băimărenii, Castelul Pocol a apărut într-o filmare făcută de designerul florist Cristina Moldovan, sub titlul sugestiv „Flori la Castelul Minelor de Aur”. Alexiu Pocol a fost senator pe listele PNR, iar în anii următori a fost primar al Băii Mari. Despre Alexiu Pocol se vorbește, printre altele, că ar fi oferit două kilograme de aur pentru confecționarea coroanelor regelui Ferdinand și Reginei Maria. În castelul de pe Valea Borctului a ajuns inclusiv Nicolae Iorga.

Vă reamintim că undeva prin 2015 inclusiv Consiliul Județean a lansat un sondaj pentru a consulta cetățenii cu privire la destinația acestei clădiri. Se vorba atunci despre un muzeu al mineritului, centru pentru promovarea culturii tradiționale sau centru pentru vârstnici. De atunci s-au schimbat multe, dar degradarea castelului de pe Valea Borcutului a continuat să existe.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu