Sindicatul EUROPOL a anunțat o serie de acțiuni de protest începand cu mijlocul săptămanii viitoare. La București, în 19 octombrie, cand se va protesta în fața Ministerului de Interne vor fi prezenți și polițiști din Maramureș, nemulțumiți și ei de bătaia de joc la care sunt supuși de actualii guvernanți. Principala nemulțumire a polițiștilor este reprezentantă de neaplicarea Legii Salarizării.
„În fiecare lună vom avea un protest fizic în fata MAI si apoi la Ministerul Muncii. Formele de protest le-am mai utilizat și în trecut, printre care și refuzul de efectuare a orelor suplimentare, care va produce mari probleme avand in vedere deficitul de personal cu care ne confruntăm. Motivele sunt legate dre aplicarea legii salarizării, pentru că noi am rămas cea mai prejudiciată structură bugetară din Romania. Guvernul a amanat aplicarea legii pe termen nedefinit. Legea 284 din 2010 nu s-a aplicat nici acum, de exemplu. Din Maramureș vom fi la protestul de la București cat mai mulți cu putință.
În Maramureș peste tot avem deficit de personal. Structurile operative sunt cele mai afectate de lipsa de personal, pentru că acolo se și muncește cel mai mult și mai greu. Sunt posturi de poliție în județ unde pe schema de personal sunt 7 posturi, dar avem acoperit doar unul singur, la fel cum avem posturi de poliție unde avem doar doi oameni, tot așa din 6 posturi pe schemă sau cinci. Sunt subunități mici cu deficit de 50%, de genul ar avea în schema de personal 13 polițiști, dar la serviciu sunt doar 5 sau 6. Asta înseamnă multe ore sulimentare neplătite, volumul de muncă nu scade, din contră. Înseamnă un termen mai mare de soluționare a problemelor. Nu vedem nicio măsură care să convingă să rămană polițiștii în sistem. Foarte mulți polițiști au ales să plece prin demisie, angajandu-se în privat, unde, conform studiilor și pregătirii profesionale, au salarii mai mari și cu 50% sau 100%. Un polițist de la Poliția Judiciară are pană în 3500 lei salariu, iar din decembrie nu se va mai plăti nici norma de echipament. Norma de echipare e o sumă de bani pentru se plătea pentru ca polițistul să își cumpere echipament.
La dotări, în ultimii ani au tot venit. S-a schimbat armamentul, maieuri antiglont, antiînjunghiere, veste, autospeciale au tot venit. Sunt structuri care au mai multe mașini decat personal. Poliția nu mai e atractivă, pentru că salarizarea a rămas mult în urmă. O asistentă medicală din UPU are salariu dublu față de un polițist, așa să vă gandiți”, ne-a declarat Ionuț Andrei Pop, președinte Europol Maramureș.
Dragoș HOJDA