- Publicitate -
Ad imageAd image

S-a stins actorul James Earl Jones, vocea lui Darth Vader

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Actorul american James Earl Jones, vocea celebrului personaj Darth Vader din ”Războiul Stelelor”, a murit luni la vârsta de 93 de ani, relatează Reuters. Jones, care suferea de mult timp de diabet, a murit la domiciliul său, înconjurat de membrii familiei, a declarat agentul său, Barry McPherson.

Jones a fost afectat de bâlbâială în copilărie, însă a reușit să treacă peste acest impas, remarcându-se apoi prin vocea sa gravă, inegalabilă. Pe lângă Darth Vader a mai dat glas și altor personaje celebre din cinematografie, precum Mufasa din filmul de animație ”Regele leu”.

Lista sa lungă de premii include Tony pentru „The great white hope” în 1969 și „Fences” în 1987 pe Broadway și Emmy în 1991 pentru „Gabriel’s fire” și „Heat wave” la televiziune. De asemenea, a câștigat un premiu Grammy pentru „Great American Documents”, în 1977. A primit un Oscar onorific în 2011.

Și-a început cariera cinematografică interpretându-l pe locotenentul Luther Zogg în filmul lui Stanley Kubrick din 1964 „Dr. Strangelove or: How I learned to stop worrying and love the bomb”.

Sursa foto: Star Wars News Net

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu