- Publicitate -
Ad imageAd image

S-A SPUS AZI- Solicitare majorare tarife salubrizare. Evaluare la Minaur după cele întâmplate

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Am avut ședință de Cpnsiliu Local Baia Mare azi, 17 mai. Inițial această ședință fusese programată pentru luni, 15 mai, dar a fost amânată pentru azi, 17 mai. În debutul ședinței s-a adus în discuție o solicitare de majorare a tarifelor la salubrizare care ar fi fost depusă la Consiliul Județean.

S-a spus că administrația județeană este într-o situație dramatică din acest punct de vedere: „Acum plătim aproape 600 de lei pentru gunoi. Au fost solicitări de majorare făcute la CJ Maramureș”. Am cerut un punct de vedere oficial conducerii ADI Deșeuri Maramureș pe acest subiect.

Iată răspunsul primit de la directorul ADI Deșeuri Maramureș, Romeo Dobocan: „Pentru colectare s-a făcut o solicitare de modificare de tarif, dar le-am cerut să o refacă pentru că nu am considerat-o fundamentată legal. Au trecut 35 de zile și nu au revenit. Pe CJ au făcut doar solicitare de ajustare de tarif. Urmează să intre în plen în cel mai scurt timp. Solicitarea este din noiembrie, parcă. Despre Fărcașa ar fi bine să te adresezi CJ, ei gestionează investiția. Eu stiu că se lucrează, dar nu ne raportează în ce stadiu sunt, ca să pot afirma dacă va fi sau nu finalizată pana la 31 decembrie”.

Apoi, tot azi am aflat că până la startul noului campionat la handbal, respectiv fotbal, se va face o evaluare a ceea ce s-a întâmplat la Minaur, o analiză din punct de vedere al performanțelor care s-au făcut la club, inclusiv din perspectivă financiară. Trebuie făcute anumite reglaje, s-a spus azi.

La fotbal Minaur a ajuns din nou în Liga a -III-a, la handbal masculin suntem în top, iar la handbal feminin mai este mult de lucru ca să mai contăm în campionat, cum o făceam cândva.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu