S-a lansat volumul „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată”

Ad imageAd image

Un eveniment cultural cu emoție și parfum de amintiri a avut loc ieri la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, când managerul Revistei de cultură „Nord Literar”, Dana Buzura-Gagniuc, și-a lansat volumul „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată”. Sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru numerosul public format din scriitori, universitari băimăreni, manageri ale instituțiilor de cultură, studenți, doctoranzi, rude și prieteni veniți să asculte evocarea lui Augustin Buzura, unul dintre cei mai mari romancieri români ai ultimelor decenii – se arată într-un comunicat al Consiliului Județean.

Volumul, apărut în condiții grafice de excepție, la editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca, relevă o latură mai puțin cunoscută a scriitorului, aducând pe tapet povești inedite din copilăria și adolescența sa, așa cum au fost ele spuse de familie, de oamenii din sat, de cunoscuți. De asemenea, sunt scoase la lumină tulburătoarele scrisori pe care Augustin Buzura le-a trimis părinților în perioada studenției sale la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. O întreagă mitologie a spațiului de unde provine, personaje, locuri, povești care stau la baza multora din scrierile sale au fost puse pe tapet de autoare care este nepoata scriitorului, relevă sursa citată. 

Evenimentul, elegant și sensibil moderat de redactorul-șef al revistei, dr. Delia Muntean, a stârnit multe mărturisiri din partea celor prezenți. Despre activitatea și despre opera lui Augustin Buzura, precum și despre volumul proaspăt apărut au vorbit prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, Gheorghe Pârja, dr. Teodor Ardelean, Mircea Bochiș, Săluc Horvat. S-a citit emoționantul mesaj al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, s-a vizionat intervenția editorului Vasile George Dâncu și s-au ascultat  mărturisirile oamenilor din Berința veniți la eveniment, unii dintre ei fiind chiar personaje în cartea proaspăt lansată, se mai arată în comunicat. 

Volumul, apărut la finele lui 2024, a obținut premiul pentru proză la cea de-a 42 ediție a Festivalului național de proză „Saloanele Liviu Rebreanu”, Bistrița.

Citește și: Maramureșul a cucerit publicul la Târgul de Turism al României 2025 – ediția de primăvară

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu