Justiţia rusă a amânat luni procesul vizând clasificarea tuturor organizaţiilor opozantului Aleksei Navalnîi drept ‘extremiste’, o măsură destinată – potrivit susţinătorilor săi – să le reducă la tăcere prin scoaterea întregii sale mişcări în afara legii, potrivit France Presse, informează AGERPRES.
După o audiere care a durat doar o singură oră, tribunalul municipal din Moscova a amânat pentru 9 iunie acest proces care se desfăşoară cu uşile închise. Potrivit echipei de avocaţi ‘Komanda 29’, care apără mişcarea lui Navalnîi în acest dosar, acuzarea a prezentat noi elemente necesitând această amânare.
Începerea acestui proces intervine cu o zi înainte de examinarea într-o primă lectură a unui proiect de lege care le interzice persoanelor implicate în formaţiuni clasificate drept ‘extremiste’ să candideze pentru un mandat de deputat, un text elaborat în perspectiva alegerilor legislative din septembrie la care se aştepta participarea unor susţinători ai lui Aleksei Navalnîi. Acesta nu este eligibil, întrucât se află în închisoare din ianuarie.
Parchetul a cerut la jumătatea lunii aprilie ca mai multe organizaţii legate de Aleksei Navalnîi să fie declarate ‘extremiste’, un calificativ care ar aduce pedepse grele cu închisoarea pentru colaboratorii şi susţinătorii săi. Navalnîi, el însuşi încarcerat, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare în cadrul unui dosar de fraudă datând din 2014, considerat de opoziţie şi de Occident ca motivat politic.
Cererea Ministerului Public vizează Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK), cunoscut pentru anchetele sale în care a denunţat stilul de viaţă opulent şi deturnările de fonduri în rândul elitelor ruse, precum şi birourile regionale ale opozantului care se ocupă cu organizarea de manifestaţii şi cu activismul electoral.
Acestea din urmă şi-au anunţat autodizolvarea luna trecută, după ce au fost incluse la sfârşitul lunii aprilie pe lista organizaţiilor ‘extremiste şi teroriste’ de către Serviciul rus pentru informaţii financiare, listă în care figurează şi grupările jihadiste Al-Qaida şi Statul Islamic.
Potrivit biroului procurorului, organizaţiile lui Navalnîi încearcă să ‘creeze condiţii de destabilizare a situaţiei sociale şi socio-politice’ în Rusia ‘sub acoperirea sloganurilor liberale’.
Birourile mişcării opozantului şi domiciliile colaboratorilor săi au făcut obiectul mai multor percheziţii în ultimii ani, iar FBK a fost deja clasificat drept ‘agent străin’, o titulatură destinată să-l reducă la tăcere, potrivit lui Aleksei Navalnîi.
Cotidianul Kommersant, care citează o sursă din cadrul forţelor de ordine, a afirmat luni că procesul privind extremismul se desfăşoară cu uşile închise din cauză că datele personale ale unor membri ai serviciilor de securitate sunt citate în acest dosar.
Ivan Jdanov, un colaborator al lui Navalnîi, care a fugit în străinătate pentru a nu fi închis, a respins această versiune, afirmând pe Twitter că dosarul a fost clasificat drept secret ‘pentru ca nimeni să nu poată să vadă absurditatea a ceea ce se petrece’.
În perspectiva alegerilor legislative din septembrie, Kremlinul se pare că nu doreşte să lase opoziţiei nicio şansă, întrucât partidul de guvernământ Rusia Unită este nepopular după ani de stagnare economică şi scandaluri repetate de corupţie.
Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) urmează să dezbată marţi un proiect de lege care interzice dreptul de a candida pentru oricine care a ocupat o funcţie de responsabilitate într-o organizaţie calificată drept ‘extremistă’. Propus de membrii partidului Rusia Unită, textul ar urma să fie adoptat fără dificultăţi.
Din punctul de vedere al lui Liubov Sobol, o aliată a lui Navalnîi, care intenţiona să se prezinte la alegerile din toamnă, acest text ilustrează faptul că partidul de la putere ‘se teme teribil de o concurenţă onestă’.
Principal opozant rus, cunoscut pentru criticile sale vehemente la adresa regimului lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi spera ca mişcarea sa să participe cu proprii candidaţi la alegerile legislative din septembrie, iar acolo unde acest lucru nu ar fi fost posibil să recurgă la tehnica sa de ‘vot inteligent’ pentru a-i sprijini pe candidaţii cu cele mai multe şanse de a-i învinge pe reprezentanţii Kremlinului.
FBK al lui Navalnîi a dat publicităţii în ianuarie cea mai răsunătoare anchetă a sa, în care îl acuză pe preşedintele Vladimir Putin că ar beneficiarul unui ‘palat’ pe ţărmul Mării Negre de aproximativ peste 1 miliard de euro. Filmul-anchetă a strâns peste 116 de vizualizări pe YouTube şi l-a determinat pe Putin să dezmintă personal informaţiile, un fapt destul de rar, notează AFP.