Rusia a expulzat astăzi mai mulți diplomați din Germania, Suedia și Polonia pentru că au participat la protestele organizate în susținerea disidentului Alexei Navalnîi, anunță BBC.
Cei trei diplomați au fost declarați persona non-grata și li s-a cerut să părăsească imediat Rusia, potrivit agenției ruse Tass.
Gestul de forță al Rusiei are loc exact în ziua în care șeful diplomației UE, Josep Borell, face o vizită la Moscova. Vizita sa a fost aspru criticată de mai mulți actori europeni care l-au acuzat că a mers în Rusia în timp ce regimul Putin calcă în picioare drepturile omului.