Naționala de Rugby a Romaniei va debuta maine, 18 iunie, la Budapesta, în etapa a II-a a Rugby Europe Sevens Trophy Series. Din lotul Romaniei fac parte și doi jucători de la CSM Știința Baia Mare. Este vorba despre Mihai Lămboiu și Alexandru Țiglă.
„Rugby-ul în 7 este un sport care îți solicită foarte mult atât condiția fizică, cât si cea psihică, iar echipa României a arătat că poate trece peste momente grele si dificile pentru că băieții au dezvoltat o relație de prietenie foarte bună între ei , exemplu meciul cu Danemarca din grupă, când la pauză eram conduși cu 15-0 si am revenit, apoi să nu uităm că am jucat de la egal la egal cu Anglia. Așa cum am spus încă din primul stagiu, ceea ce îmi doresc de la ei este să lase totul în teren și să nu existe regrete după niciun meci. Obiectivul meu personal este să formez o „familie” din acești băieți, să își facă amintiri cât mai frumoase și mai multe din aceste turnee, să își aduca aminte cu drag de aceste momente după ce se retrag din sportul de performanță. Repet, rugby 7s este un sport solicitant, dar împreună, dacă stăm uniți cum am fost zilele acestea, putem atinge orice obiectiv ne propunem.”, a declarat Alexandru Marin jr., antrenorul României 7s, potrivit Federației Romane de Rugby.
Grupele la Men’s 7s Trophy Budapesta
Grupa A:
Irlanda, Israel, Suedia, Bulgaria
Grupa B:
Anglia, România, Luxemburg, Letonia
Grupa C:
Țara Galilor, Ungaria, Danemarca, Croația
Dragoș HOJDA