Lansat în toamna trecută, “Topul celor mai bune și celor mai rele locuri în care să fii în timpul pandemiei” a fost de la început dominat de Noua Zeelandă, Australia și Singapore, țări care au reușit să limiteze prin măsuri stricte răspândirea virusului, în timp ce SUA și marile puteri economice europene nu s-au descurcat deloc bine, precizează profit.ro.
Totuși, de la începutul anului, situația a fost puternic influențată de procesul de vaccinare, care merge mult mai bine în SUA, Israel și Marea Britanie, decât în alte țări europene. Astfel, în ultima lună, SUA au urcat opt poziții și sunt acum pe locul 27, UK, au urcat până pe locul 30, imediat în fața României (care a urcat zece poziții), în timp ce Israel este pe locul 14.
Spania a coborât zece poziții, în timp ce Cehia este considerată în acest moment cel mai periculos loc din Europa, pe locul 51, sub Brazilia.
Topul Bloomberg “al celor mai bune și al celor mai rele locuri în care să fii în timpul pandemiei”, este conceput ca un indice care combină ponderat numărul de cazuri pozitive raportate la populație, rata mortalității pe ultima lună, precum și accesul la vaccinuri și rata efectivă a vaccinării.