Prezentul demers de mediatizare a istoriei locale dar și de informare asupra bunurilor culturale excepționale pe care le-am moștenit, le păstrăm și le punem în valoare, demers pe care îl propunem vizitatorilor paginii noastre de Facebook este de fapt o incursiune în istoria oraşului Baia Mare cu surprinderea unor segmente mai importante din evoluția comunităţii locale pe parcursul Evului Mediu. Astfel, prin intermediul unor elemente definitorii selectate pe baza surselor documentare publicate până în prezent, dar și prin valorificarea patrimoniului aferent lungii perioade istorice medievale (obiecte și fond documentar/imagistic) vom reuși, cu siguranță, construirea unei imagini de ansamblu asupra parcursului istoric al orașului nostru, de la stadiul de modestă așezare minieră la statutul de oraș liber regal, respectiv din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea.
De la așezare la oraș (I)
Poziționat pe malul râului Săsar, în zona depresionară de la poalele Munţilor Gutâi, oraşul Baia Mare s-a format şi s-a dezvoltat dintr-o veche aşezare minieră. Bogăţiile subsolului în zăcăminte cu o mare concentraţie de metal preţios, aur și argint, precum și exploatarea organizată a acestora au determinat configurarea unui oraş în care cea mai mare parte a locuitorilor au practicat sute de ani la rând meşteşugul mineritului. Nivelul de trai al membrilor comunităţii urbane a fost strâns legat de evoluţia mineritului cunoscând astfel atât prosperitatea, cât şi stagnarea sau regresul economic.
Înfiriparea aşezărilor miniere de pe valea râului Săsar era în curs de desfăşurare, probabil, în ultimele decenii ale secolului al XIII-lea iar, în momentul menţionării lor documentare, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, comunităţile acestor aşezări erau bine organizate, cu drepturi şi obligaţii economico-sociale şi juridice bine definite.
De altfel, este perioada în care, târguri şi oraşe transilvane încep să devină realităţi economice, sociale şi demografice. Oraşul Baia Mare a prins contur în perioada precedentă actelor privilegiale de atestare a existenţei sale, aceste acte consemnând o realitate bine definită în momentul emiterii lor.
Asemenea altor localități, înfiripate în aceeași perioadă sau mai târziu, oraşul Baia Mare a avut, de-a lungul timpului, denumiri diferite și anume: civitas, castrum sau castellum Rivuli Dominarum, Asszonypataka, Bánya, Nagibánya, Nagybánya sau Frauenbach, Neustadt, Welka-Bánya, denumiri care sunt consemnate în documente scrise, păstrate până în zilele noastre.
Bibliografie:
„Documente privind Istoria României, Seria C., Transilvania”, vol. IV, Bucureşti, 1951, p. 400-404.
Suciu C., „Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania”, vol. I, Bucureşti, 1967, p. 53.
„Utmutató a Nagybányai Városi Múzeum Gyüjteményeihez, A múzeum megnyitása alkalmáből kőzrebocsatja a Nagybányai Múzeum Egyesület”, Budapest, 1904, p. 39, 47-50.
Fragmentul face parte din volumul „Rivulus Dominarum. Secvențe istorice, vestigii și mărturii medievale”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Seria „Muzeul Viu”, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Baia Mare, 2021. Publicația poate fi achiziționată de la standul muzeului la prețul de 25 lei.
Autori text: Lucia Pop, Viorel Rusu
Coordonator proiect: Oana Leșiu
Fotogrtafii: Zamfir Șomcutean, Minerva Luca
Foto sus. Plan topografic al zonei Baia Mare, 1809. Detaliu.
Foto jos. Georgius Agricola, „De re metallica libri XII”, Basel, 1557. Primul tratat despre minerit și metalurgie
Preluat de pe Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
