Mărturii de necontestat ale trecutului istoric al oraşului Baia Mare sunt vechile construcţii ridicate de membrii comunităţii băimărene în diferite momente ale vieții cotidiene, legate de nevoile economice, sociale, spirituale, culturale sau militare. Aceste edificii, cu inerentele schimbări survenite în timp sunt astăzi monumente istorice emblematice pentru oraşul Baia Mare.
O mărturie a importanţei economice, în primul rând, dar şi a unei apreciabile dezvoltări la care ajunsese oraşul Baia Mare în secolul al XIV-lea, o constituie finalizarea Bisericii „Sfântul Ştefan”, edificiu deosebit de impunător şi măreţ pentru acele timpuri. Istoria monumentalei biserici de cult catolic, coincide în bună parte cu istoria oraşului. Construcţia ei, în stilul gotic specific acelei perioade, a început, cel mai probabil, la sfârşitul secolului al XIII-lea sau în primele decenii ale secolului al XIV-lea. În privilegiul emis de regele Ludovic I, în anul 1347, se spune că o parte a veniturilor realizate „din vama vinului străin întors în oraş precum şi după măsură, să fie întrebuinţat pentru construirea bisericii, iar materialele de construcţii necesare, să fie transportate din pădurile regale”. Un alt privilegiu emis tot de regele Ludovic I (1342-1382), în primăvara anului 1376, nu mai menţionează defel lucrări la biserică, ceea ce semnifică finalizarea construcției.
În timp, edificiul a fost afectat de mai multe catastrofe. La mijlocul secolului XVI, un trăznet a distrus acoperișul, iar în timpul asediului orașului din 1567, construcția a suferit din nou stricăciuni destul de serioase (în acel an, Ioan Sigismund, principele Transilvaniei a atacat orașul Baia Mare pentru a-l recupera de sub stăpânirea Habsburgilor, moment în care, toată partea de sud a orașului, cu zidurile de apărare și construcții, inclusiv biserica, au fost puternic deteriorate).
Începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea, biserica a fost obiectul rivalității între catolici și reformați; prin urmare, nici una dintre părți nu s-a îngrijit de întreținerea acesteia, motiv pentru care a intrat aproape în faza de ruinare.
Un alt dezastru natural din anul 1769 a afectat acoperișul atât al bisericii, cât și al turnului. Turnul a fost refăcut dar biserica nu, așa că elemente din zidurile bisericii au fost folosite în alte construcții din oraș, iar în anul 1847, cu acordul Episcopiei Sătmarului, ruinele au fost strivite cu praf de pușcă. Din impunătorul edificiu al Bisericii Sfântul Ștefan singurul element păstrat până astăzi este turnul-clopotniță, respectiv, Turnul Sfântul Ștefan [numele turnului vine de la primul rege al Ungariei, Ștefan I (1000-1038), canonizat ca sfânt al Bisericii Catolice în anul 1083)].
Potrivit tradiției istorice a orașului, trecutul îndepărtat al turnului este legat de numele lui Iancu/Ioan de Hunedoara (1446-1453) şi victoria asupra turcilor otomani de la Ialomiţa (2 septembrie 1442), iar lucrările de finalizare sunt legate de numele regelui Matia Corvin (1458-1490), amintirea căruia „a fost vestită de blazonul astupat în zidul lateral înspre apus”, după cum consemnează în scrierile sale istoricul băimărean Schönherr Gyula. Turnul este o construcție temeinică, din piatră cioplită, cu pereți ce ating pe alocuri o grosime de 2 metri. Intrarea dinspre sud, și scările în spirală fãcute tot din piatră, conduc spre etajele superioare care adăpostesc clopotele și orologiul, ajungându-se, în final, la foișorul cu arcade. Elemente arhitecturale din vechea biserică gotică sunt vizibile pe latura de vest și nord-vest, peretele dinspre vest cuprinde și un frumos detaliu de arhitectură medievală, respectiv fereastra rotundă (rozeta), dar și o casetă cu reprezentări din vechiul sigiliu al orașului. Pe latura de sud se află încastrată o altă casetă ce reprezintă în relief o figură în armură, cu paloș și buzdugan în mâini, probabil cavalerul Roland, simbolizând drepturile orașului.
Pe lângă destinația sa, de clopotniță pentru impunătoarea biserică gotică, Turnul Sfântul Ștefan sau „turnul mare” a fost, de-a lungul timpului, și un loc ideal pentru observarea atentă a orașului și a împrejurimilor acestuia mai ales după adăugarea foișorului în anul 1770. Din primele decenii ale secolului XVII utilitatea sa a fost amplificată prin montarea primului orologiu mecanic, în anul 1628, de către maistrul lăcătuș Iacob Mészárós, originar din orașul Eperjes (azi, Prešov-Slovacia), în schimbul sumei de 500 de florini. Vechiul orologiu era acționat de mari greutăți de piatră, singurele mărturii păstrate astăzi în colecțiile muzeului și prezentate publicului vizitator.
În contextul etapelor următoare de extindere și modernizare, etape reflectate și în structura turnului, acesta a devenit încet un simbol al orașului, importanța sa pentru comunitatea băimăreană fiind în continuă creștere.
Un nou orologiu a fost montat în turn la sfârșitul secolului XIX. Pe angrenajul roților dințate care acționează mecanismul este inscripționat numele meșterului ceasornicar, DADAY JÓZSEF și atelierul de orologerie din Oradea, unde a fost confecționat în anul 1895. În perioada 1996-1998, mecanismul dezafectat a fost recuperat din turn de către specialiștii Muzeului de Istorie, supus procedurilor de restaurare-conservare și expus publicului vizitator.
Turnul Sfântul Ștefan a suferit în timp mai multe distrugeri (1567, 1647, 1769, 1869), cel mai adesea provocate de incendii, unele dintre acestea de mari proporții, dar a fost reabilitat de fiecare dată. Acoperișul turnului a suferit modificări mai importante după incendiul din 1769 când, a fost refăcut coiful în stil baroc (bulb de ceapă) și în perioada lucrărilor de reabilitare din anii 1898-1899 când a primit forma pe care o cunoaștem astăzi.
O valoare documentară deosebită, pentru acel moment de sfârşit al lungii perioade de dominaţie edilitară şi spirituală pentru biserica gotică Sfântul Ştefan, îi revine imaginii desenate de Zsigmond Pap de Törökfalva (Buteasa), în anul 1842, lucrare donată de autor Muzeului Orăşenesc în anul 1902. În totalitate, compoziţia tematică este ocupată de ruinele bisericii şi de turnul clopotniţă al acesteia. Importanţa documentară constă în faptul că, după ştiinţa noastră, este singura imagine păstrată a acestor ruine care, peste câţiva ani (1847) aveau să fie înlăturate definitiv.
Fără îndoială, faptul că în Baia Mare a fost construită, în perioada începuturilor sale ca oraş medieval, o biserică-hală, de dimensiuni impresionante, demonstrează prosperitatea şi bunăstarea locuitorilor într-atât încât îşi permiteau să întreţină unsprezece capelani pe lângă parohul bisericii, situaţie unică la vremea respectivă în tot regatul ungar.
Actuala configurație a spațiului din imediata apropiere a turnului este rezultatul proiectului „Reabilitarea și promovarea identității culturale și istorice Piața Cetății-Turnul Ștefan”, proiect derulat în perioada 2011-2015 de către Primăria municipiului Baia Mare.
Fragmentul face parte din volumul „ Rivulus Dominarum. Secvențe istorice, vestigii și mărturii medievale”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Seria „Muzeul Viu”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Baia Mare, 2021. Publicația poate fi achiziționată de la standul muzeului la prețul de 25 lei.
Autori text: Lucia Pop, Viorel Rusu
Coordonator proiect: Oana Leșiu
Fotografii: Zamfir Șomcutean, Minerva Luca
Coperta Minerva Luca
Foto Turnul Sf. Ștefan în fotografii din a doua jumătate a secolului XIX (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș).
Prelaut de pe Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș