Rezoluția de la Moisei, semnată de parlamentari din 3 țări. O inițiativă a senatorului maramureșean Niculescu Țâgârlaș

Ad imageAd image

În perioada 13-16 februarie, în localitatea Moisei din județul Maramureș, a avut loc reuniunea Comisiilor Juridice din parlamentele României, Ucrainei și Republicii Moldova. La prestigiosul eveniment, alături de membrii comisiilor juridice, au fost prezenți ambasadorii de la București ai Azerbaidjanului, Albaniei și Republicii Moldova, consulul onorific al Republicii Moldova la Baia Mare, parlamentari europeni și români, alți specialiști în legislație europeană.

A doua ediție, de la Moisei, a Conferinței Comisiilor Juridice din cele trei țări are loc la inițiativa senatorului liberal de Maramureș, Cristian Niculescu-Țâgârlaș, pe lista invitaților prezenți la manifestare fiind și Pablo Hispan, parlamentar spaniol și lider de grup în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, deputatul Alina Gorghiu, fost ministru al Justiției, senatorul Daniel Fenechiu, liderul grupului PNL din Senatul României, Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, fost ministru de externe.

Obiectivele întrunirii

În cele două zile, în prezența și cu participarea parlamentarilor români, moldoveni și ucraineni respectiv a demnitari și practicienilor reuniți la Moisei, au avut loc discuții despre evoluția legislației europen, consolidarea statului de drept și pașii necesari spre integrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova, Ukrainei și Albaniei.

Participanții au abordat în timpul dezbaterilor aspecte concrete privind lupta împotriva corupției, garantarea drepturilor fundamentale colective și individuale, reforma administrației, războiul hibrid și fenomenul fake-news, independența mass-mediei și pluralism, combaterea acțiunilor de dezinformare, respectiv combaterea influenței deepfake și a utilizării inteligenței artificiale.

Ce prevede Rezoluția

La finalul Ședinței comune, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României, ai Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova și ai Comitetului pentru politică juridică din Rada Supremă a Ucrainei, au convenit semnarea unei Rezoluții care menționează:

Documentul a fost ratificat prin semnarea de către Veronica Roșca , președinte Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, Ion – Cristinel Rujan, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș – președintele Comisiei pentru cultură și media din Senatul României, Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României și Denys Maslov, Președinte Comitetul pentru politică juridică din Rada Supremă a Ucrainei.

Senatorul PNL Cristian Niculescu Tâgârlaș, președintele Comisiei pentru cultură și media, membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări și al Comsiei pentru politică externă din Senatul României, la a cărui inițiativă a fost organizat evenimentul de la Moisei, a subliniat importanța cadrului instituțional și oportunitatea creată în stabilirea unor priorități comune în domeniul juridic, pentru cele trei țări semnatare ale rezoluției comisiilor juridice reunite.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu