Numărul maxim de posturi în Ministerul Finanţelor ar putea fi redus cu 200, iar numărul secretarilor de stat ar putea scădea de la 6 la 4, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, informează AGERPRES.
Documentul publicat marţi prevede reducerea numărului maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice de la 1.917 exclusiv demnitarii, la 1.715 posturi exclusiv demnitari, şi reducerea numărului de secretari de stat de la 6 la 4 posturi şi implicit reducerea a 8 posturi aferente cabinetelor acestora.
„Din analiza efectuată asupra structurii organizatorice şi de personal a Ministerului putem concluziona că se poate reduce cu 202 numărul maxim de posturi al aparatului propriu al ministerului fără afectarea capacităţii de lucru al acestuia. Menţionăm că posturile care vor fi reduse sunt vacante şi ocupate. Pentru posturile ocupate vor fi aplicate prevederile art. 518 şi art. 519 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, după caz. Mai menţionăm că nu există posturi ocupate, de natură contractuală, care vor fi reduse prin această reorganizare. Totodată, reducerea cu două posturi de secretar de stat nu va afecta capacitatea managerială în cadrul ministerului”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.
Totodată, se are în vedere comasarea prin absorbţie a Direcţiei de Programare a Investiţiilor Publice cu Direcţia de Analiză şi Eficientizare a Cheltuielilor Publice prin trecerea activităţilor, atribuţiilor şi personalului Direcţiei de Analiză şi Eficientizare a Cheltuielilor Publice, conform legii, în cadrul Direcţiei de Programare a Investiţiilor Publice din cadrul Direcţiei Generale de Programare Bugetară.
Direcţia de Management a Investiţiilor Publice se reorganizează la nivel de serviciu, respectiv Unitatea de Management al Investiţiilor Publice în timp ce Direcţia de Politici Publice şi Monitorizare Acte Normative se comasează cu Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul, Sindicatele şi Patronatele rezultând o singură direcţie cu denumirea Direcţia de Politici Publice, Relaţia cu Parlamentul şi Dialog Social.
Proiectul de act normativ prevede, totodată, desfiinţarea Direcţiei Generale Juridice şi înfiinţarea a două direcţii distincte, Direcţia Juridic şi Reglementare şi Direcţia Contencios.
De asemenea, Unitatea de Coordonare a Relaţiilor Bugetare cu Uniunea Europeană trece în subordinea Direcţiei Generale de Sinteză a Politicilor Bugetare şi se reorganizează la nivel de serviciu iar Direcţia Generală Pregătire ECOFIN şi Asistenţă Comunitară se comasează se comasează cu Direcţia Generală Relaţii Financiare Internaţionale într-o singură direcţie generală, Direcţia Generală Pregătire Ecofin, Asistenţă Comunitară şi Relaţii Financiare Internaţionale.
Alte prevederi se referă la trecerea unor structuri din cadrul Direcţiei Generale de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului în subordinea Direcţiei Generale Management al Domeniilor Reglementate Specific şi reorganizarea Direcţiei Generale de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului la nivel de direcţie, precum şi reorganizarea Direcţiei pentru Administrarea Participaţiilor Statului din subordinea Direcţiei Generale Management al Domeniilor Reglementate Specific la nivel de serviciu.
Direcţia Generală Trezorerie şi Contabilitate Publică urmează să fie desfiinţată, iar Direcţia Generală de Legislaţie Cod Fiscal şi Reglementări Vamale şi Direcţia Generală de Legislaţie Cod Procedură Fiscală, Reglementări Nefiscale şi Contabile se comasează şi rezultă o nouă direcţie generală, Direcţia Generală de Legislaţie Fiscală şi Reglementări Vamale şi Contabile.
Iniţiatorii proiectului de HG pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice precizează că măsurile de reorganizare propuse prin document vor conduce la reducerea cheltuielilor şi la îmbunătăţirea proceselor de activitate şi a managementului prin scurtarea circuitului informaţional-decizional şi printr-o mai mare coerenţă a acestuia.