Reguli noi pentru deținuți. În Monitorul Oficial din 20 septembrie a apărut HOTĂRÂREA nr. 850 din 14 septembrie 2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016. Hotărârea a intrat deja în vigoare și aduce mai multe schimbări.
Printre altele, „în vederea menținerii unei legături constante și a creșterii șanselor de îmbunătățire a relațiilor cu mediul de suport, deținuții pot beneficia de comunicări online cu aprobarea directorului, pe baza unei programări prealabile. Deținuții care nu au fost sancționați disciplinar în ultimele 3 luni anterioare solicitării și care participă activ la programele și activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială recomandate în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică ori la activități lucrative pot beneficia de dreptul la comunicări online. În cazul deținuților care nu au participat la activități educative, de asistență psihologică și asistență socială recomandate în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică ori la activități lucrative din motive neimputabile acestora, dreptul la comunicări online se acordă în limitele prevăzute de lege”.
Totuși, ca și excepție, vor putea fectua comunicări online și deținuții ai căror membri de familie, aparținători sau alte persoane se află în situații de catastrofe, calamități, boală gravă, deces sau în alte cazuri justificate. Deținuții pot comunica online de 4 ori pe lună, iar durata comunicării online este de până la 30 de minute, iar pentru deținuții aflați în situația prevăzută mai sus (calamități, deces, boală gravă) durata maximă a comunicărilor online este de până la 1 oră zilnic.
„La aprecierea acordării de comunicări online în cazul calamităților sunt avute în vedere documentele emise de autoritățile competente în declararea calamității. În cazul catastrofelor ori altor evenimente prevăzute în actuala lege se ține cont de amplitudinea evenimentului cu urmări neașteptate, de natură a afecta în mod direct deținutul sau persoana cu care se solicită comunicarea online. Prin excepție, deținuții pot beneficia, în baza cererii aprobate de către directorul locului de deținere, de acordarea, suplimentar, a unui număr de comunicări online egal cu cel al vizitelor neefectuate în luna imediat anterioară solicitării, conform regimului de executare sau categoriei din care fac parte, durata comunicării fiind de până la 30 de minute. Comunicările online între deținuți din locuri de deținere diferite se aprobă de către directorii penitenciarelor în care aceștia sunt cazați.
Tot prin acest HG s-a decis că persoanele condamnate definitiv, repartizate în regimul de executare maximă siguranță ori închis, respectiv persoanele arestate preventiv aflate în cursul judecății au dreptul la o vizită intimă o dată la 3 luni, cu durata de trei ore. Persoanele repartizate în regimul de executare semideschis ori deschis au dreptul la o vizită intimă o dată la 2 luni, cu durata de trei ore, cu respectarea condițiilor legale.
„Deținuții au dreptul de a cumpăra, săptămânal, de la punctele comerciale din incinta penitenciarului ori în sistem de comandă online sau la distanță dacă este pus la dispoziție de către administrația penitenciarului, în limita a 3/4 din valoarea salariului minim brut pe economie, alimente, fructe, legume, apă minerală, băuturi răcoritoare, țigări și alte bunuri de natura celor permise să fie primite, potrivit legii. Deținuții pot cumpăra, săptămânal, maximum 20 de pachete a câte cel mult 20 de țigarete fiecare, fără a putea deține asupra lor sau în bagajul personal o cantitate mai mare de 20 de astfel de pachete”, se mai arată în documentul citat.
Dragoș HOJDA