- Publicitate -
Ad imageAd image

Regatul Unit: Rishi Sunak promite ”stabilitate şi unitate” în faţa ”profundelor dificultăţi economice”

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Ad imageAd image

Noul premier britanic Rishi Sunak a promis luni să aducă „stabilitate şi unitate” în faţa „profundelor dificultăţi economice” cu care se confruntă Regatul Unit, relatează AFP şi Reuters, informează AGERPRES.

„Nu există nicio îndoială că ne confruntăm cu profunde dificultăţi economice”, a declarat Sunak în prima luare de cuvânt de la câştigarea cursei pentru preşedinţia Partidului Conservator.

„Avem nevoie de stabilitate şi de unitate şi a aduce împreună partidul şi ţara va fi prioritatea mea absolută”, a mai spus politicianul care va deveni primul premier de origine indiană al Regatului Unit.

„Este cel mai mare privilegiu să mă pun în slujba partidului pe care îl iubesc şi să dau înapoi la rândul meu ţării căreia îi datorez atât”, a subliniat el.

În cursul unei reuniuni cu uşile închise de după încheierea cursei electorale, fostul ministru de finanţe le-a cerut conservatorilor „să se unească” sau „să moară”, cu doi ani înainte de viitoarele alegeri legislative, au relatat participanţii la această întâlnire.

Candidatura sa a fost singura care a atins, cu un avans zdrobitor, pragul de 100 de voturi ale deputaţilor din majoritatea conservatoare.

Cum conservatorii sunt majoritari în Camera Comunelor, Rishi Sunak va fi desemnat de regele Charles al III-lea să formeze un nou guvern, cel mai probabil marţi. O premieră pentru noul suveran, care a devenit rege pe 8 septembrie, după moartea mamei sale, Elisabeta a II-a.

Contracandidat învins în această vară de Liz Truss, Rishi Sunak va fi al cincilea premier de la referendumul privind Brexit-ul din 2016, care a deschis un lung capitol de turbulenţe economice şi politice inedite în Regatul Unit. El este al treilea lider al partidului în două luni, o perioadă de instabilitate fără precedent, în fruntea unei majorităţi măcinate de divizări după 12 ani la putere.

Venirea sa la putere este „un mare moment” pentru chestiunile de diversitate etnică în Regatul Unit, a declarat politologul Anand Menon la BBC, observând „puţinele comentarii pe acest subiect”. „Într-un anumit mod, este ceva ce am normalizat”, a spus el.

Distribuie articolul
VOTĂM USR
ARE SENS?
Adaugă un comentariu