- Publicitate -
Ad imageAd image

REALITATEA ZILELOR NOASTRE – Cât de ușor poți să distrugi viața unui om nevinovat

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Sindicatul Europol aduce în atenția opiniei publice cazul unui om al legii care a avut de suferit, nevinovat fiind, din cauza a nimic. Se demonstrează că poți muri vinovat, chiar dacă nu ai greșit cu nimic și totul din exces de zel a unora. Europol se întreabă retoric „cum poți distruge imaginea și cariera unui om? Simplu!: „În ultima zi din luna iunie a anului trecut, încă de la primele ore ale dimineții se făceau de zor percheziții la domiciliul polițistului de frontieră Sorin Coman, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, cât și la sediul instituției pe care acesta o conducea, căutându-se probe ce ar fi avut legătură cu traficul de țigări”.
„După multe ore de căutări la domiciliul și biroul de la sediul instituției, acesta este adus la București și ulterior reținut pentru 24 de ore. A fost o zi plină de breaking news-uri la televiziunile de știri, numele acestuia fiind asociat în tot acest timp cu cel al contrabandiștilor de țigări din zonă. După 24 de ore de reținere, acesta este eliberat și plasat sub control judiciar și i se aplică o măsură drastică, suspendarea exercitării profesiei, practic acesta nu mai putea să vină la serviciu și să beneficieze de un salariu. Ulterior această măsură a fost contestată, acesta putând fi pus la dispoziția unității.
După numai 7 luni, cauza este clasată, adică faptele nu au existat pentru infracțiunile de care acesta fusese acuzat, grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă. Practic, după această perioadă acestuia i se poate spune ”Ami pare rău la domn polițist” , mergem înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru noi, colegii, dar și pentru societatea civilă aceste bâlbe nu pot crea decât un sentiment de dezgust, însă pentru polițistul în cauză au avut un puternic impact emoțional, familial, profesional și nu în ultimul rând financiar. Iar în imaginea Poliției de Frontieră a mai fost aruncat un bolovan. După clasarea cauzei, începând cu data de 10 februarie, Sorin Coman fost repus pe funcția de șef al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți. Nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm retoric: Cât de ușor este să ne jucăm cu viețile oamenilor și cine răspunde când acest joc se strică?”, spune Europol.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu