- Publicitate -
Ad imageAd image

REALITATE – Pandemia încă afectează numărul vizitatorilor la Planetariul Baia Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Planetariul Baia Mare încă resimte efectele pandemiei de coronavirus în numărul de vizitatori care trec pragul instituției. Chiar dacă la sfarșitul anului 2021 numărul vizitatorilor a crescut considerabil în comparație cu 2020 și a ajuns la aproximativ 10.000, acest număr nu se apropie nici pe departe de numărul de vizitatori existent înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, cand anual, 30.000 de persoane vizitau instituția.

”2021 a fost un an interesant, mai bun decat 2020 și au început să revină încet, încet vizitatorii. Nu am atins cotele de vizită pe care le-am avut în 2019, dar numărul a fost dublu față de 2020”, a declarat Ovidiu Ignat, directorul Planetariului Baia Mare.

Pentru a încuraja cat mai mult populația să vină la Planetariul Baia Mare, anul trecut au fost inaugurate o serie de noi atracții și anume parcul tematic din curtea instituției, unicat în  țară. De asemenea, la intrarea în planetariu, acum vizitatorii sunt întampinați de o replică a boltei cerești.

O altă noutate cu care vine Planetariul Baia Mare se referă la o hologramă 3D, care reprezintă atracția principală în special pentru copii. Printre imaginile pe care holograma le proiectează, se numără inclusiv un OZN.

Ovidiu Ignat spune:”Este vorba de un tavan extensibil care imită un cer cu stele. Este primul  lucru pe care-l văd vizitatorii care intră în instituția noastră. Mai avem și o hologramă 3D care este un punct de atracție principal pentru copii”.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu