Răzvan Burleanu, președintele FRF, vizită la Consiliul Județean Maramureș

Ad imageAd image

Vineri, la Consiliul Județean Maramureș, vicepreședintele Radu Trufan, alături de subprefectul Rudolf Stauder și administratorul public al județului, Claudia Breban, au primit vizita unei delegații oficiale din partea Federației Române de Fotbal.

Au fost prezenți oaspeții Răzvan Burleanu, președinte, Gabriel Bodescu, secretar general adjunct, Felix Grigore, manager de competiții, precum și Szekely Zoltan, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Maramureș, transmite CJ.

Discuțiile s-au axat pe proiectele de viitor pe care FRF le are la nivel național, dar și punctat pentru Maramureș.

”La nivelul județului ne dorim o bază sportivă modernă. Având în vedere tradiția pe care o avem în acest sport am primit asigurări din partea președintelui Răzvan Burleanu că FRF ne va oferi gratuit tema de proiectare pentru a transforma această dorință în realitate. Fotbaliștii merită să se bucure de condiții optime de joc și, în același timp, fanii vor fi încântați să fie prezenți în tribune pentru a-și încuraja idolii”, a punctat Radu Trufan.

Totodată, pentru a atrage un număr important de copii interesați să se afirme prin intermediul sportului FRF va continua organizarea competiției anuală a Cupei satelor. Este un eveniment oportun prin care micuții se bucură de atenție, având posibilitatea de a fi aproape de campionii României și chiar de a-i însoți pe aceștia la unele meciuri.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu