- Publicitate -
Ad imageAd image

RĂZBOI UCRAINA – Căminul cultural din Moisei, pus la dispoziție de luni pentru cei care vor să ajute refugiații

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Moisei 2022
Moiseienii care vor să doneze alimente o vor putea face începand de luni, 28 februarie. Anunțul a fost făcut de către primarul comunei Moisei, Grigore Tomoiagă, care a și transmis un mesaj moiseienilor.
„Cu toții asistăm la situația tot mai grea din Ucraina. Vedem cum într-un timp atât de scurt, viețile a mii de oameni au fost puternic afectate. Vă propunem să fim alături de aceste familii supuse la grele încercări. Astfel, Primăria Moisei pune la dispoziție, începând de luni, Căminul Cultural pentru toți cei care vor să doneze alimente sau ajutoare pentru a fi trimise familiilor ucrainiene care au mare nevoie de acestea. În funcție de donațiile dumneavoastră vom pleca către punctul de frontieră din Sighet unde ne vom întâlni cu partenerii noștri din Solotvino(Slatina), Ucraina, cu care avem un proiect comun: „Împreună, pregătiți în fața situațiilor de urgență”, și ei vor împărți mai departe în Ucraina ajutoarele, celor care au nevoie.
Dacă vrei să ajuți, și tu poți dona haine, produse de igiena, pături, prosoape, medicamente, mâncare neperisabilă (care să nu se strice repede) sau alte produse necesare situației actuale. Nu putem rămâne nepăsători față de drama semenilor noștri din Ucraina care trec printr-un coșmar numit război. Acum mai mult ca oricând e nevoie să strângem rândurile și să oferim din cât avem. Avem toată încrederea că Moiseienii sunt inimoși și își vor ajuta semenii în această perioadă”, spune primarul Grigore Tomoiagă.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu