RĂSTURNARE DE SITUAȚIE – Băimăreanului depistat în trafic cu 7 droguri i-au ieșit negative analizele de laborator

Ad imageAd image

Răsturnare de situație în cazul șoferului din Baia Mare depistat zilele trecute în trafic cu şapte droguri diferite. Acesta a ieşit negativ la toate analizele de laborator, prin urmare și-a recuperat permisul de conducere și locul de muncă.

„Eu sunt șoferul de Bolt din Baia Mare acuzat de faptul că am condus sub influența a 7 substanțe interzise. Acest lucru a fost dizolvat prin probele pe care le pun în față și îmi doresc să îmi câștig înapoi încrederea și dreptatea pe care o merit, iar prin acțiunea mea să ajut alți șoferi care trec prin aceeași situație nefericită SĂ LUPTE PENTRU DREPTATEA LOR ȘI SĂ NU SE LASE ACUZAȚI ȘI DĂRÂMAȚI DE SITUAȚIE.

În data de 30.01.2023, în urma unui control de rutină, în timp ce îmi efectuam meseria, am fost oprit de către poliția rutieră pentru testare. În urma acesteia, am ieșit fals pozitiv la 7 substanțe interzise. În următoarele zile am fost rostogolit și trântit pe toate posturile, canalele și rețelele sociale. Nu am încetat nici un moment să cred în DREPTATEA mea, deoarece știam cel mai important lucru: ERAM NEVINOVAT când toți loveau în mine.
Am fost defăimat, batjocorit, rănit și mi-a fost distrusă imaginea publică fiind NEVINOVAT. Am fost și voi rămâne o persoană serioasă. Sunt un om simplu, care își face meseria cu drag. Nu îmi doresc nimic mai mult decât să ajut la rândul meu alți șoferi care acum probabil sunt loviți și DĂRÂMAȚI de presiunea publică. Nu este vina nici a oamenilor, nici a celor care își fac meseria atunci când aceste teste dau erori, dar este responsabilitatea tuturor să fim mai buni, mai corecți și să nu judecăm înainte să avem toate datele.
Chiar dacă mi-am pierdut temporar sursa de venit, chiar dacă familia mea a fost atacată un lucru e cert: Dumnezeu face întotdeauna dreptate. Mi-ar plăcea în schimb ca toți cei care m-au defăimat să vadă acum adevărul, iar celor care au crezut în nevinovăția mea să le mulțumesc: sunteți deosebiți. Erorile există și vor mai exista, rănile și cuvintele grele, există un singur lucru care le vindecă: Dumnezeu”, a fost mesajul postat de șoferul în cauză.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu