Sunt mulți cei care au reclamat că în acest an preoții din Maramureș au început a umbla cu Crucea mult mai devreme decât era de obicei. Nu știm motivul, poate Episcopia Maramureșului și Sătmarului ne dă niște explicații. La fel cum unii reclamă că acea contribuție e 100 de lei într-un loc, iar în altul este 150 de lei. Credincioșii întreabă care e formula de calcul care se aplică în parohiile din județ. De ce în Baia Mare e dai cât vrei și în alte locuri din județ este sumă fixă?
Episcopia Maramureșului și Sătmarului a ținut să arate că în ajunul Botezului Domnului, vineri, 5 ianuarie 2024 (post), dimineața, se oficiază Slujba Ceasurilor Împărătești conform Tipicului din Minei: „Acolo unde este obiceiul, după Slujba Ceasurilor Împărătești se săvârșește Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei cu indicațiile tipiconale din Minei. După rugăciunea Amvonului se face Sfințirea mare a apei (Aghiasma mare) și toată slujba după Tipicul cel Mare rânduit. La final, se ia Aghiasma mare înainte de anafură (începând de astăzi până în 14 ianuarie, inclusiv). Vineri seară, în Ajunul Bobotezei, se oficiază Pavecernița Mare unită cu Litia cântând Stihirile Praznicului din Minei. Înainte de binecuvântarea pâinilor se cântă Troparul Praznicului, glas 1: „În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne…” (de trei ori)”.
„Sâmbătă dimineața se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, cu Antifoanele speciale, Troparul și Condacul Praznicului, Câți în Hristos v-ați botezat…, Apostolul, Evanghelia, Axionul și Chinonicul Praznicului. După rugăciunea Amvonului, preotul îmbrăcat în toate veșmintele va oficia Slujba sfințirii celei mari a apei cu toată rânduiala, precum se arată în Minei sau Molitfelnic. La final, în timp ce credincioșii sunt stropiți cu apă sfințită se cântă Troparul și Condacul Praznicului, după care urmează „Fie numele Domnului binecuvântat…” și se face Otpustul Sfintei Liturghii. „În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie”, arată Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
Dragoș HOJDA