- Publicitate -
Ad imageAd image

Rafila: Normele privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului, în vigoare de la 1 iulie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, vineri, că normele pentru Legea privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului vor intra în vigoare de la 1 iulie, iar Guvernul urmează să modifice printr-o ordonanţă legislaţia în vigoare în domeniu pentru a facilita accesul pacienţilor la diagnostic şi tratament, informează AGERPRES.

„Trebuie să luăm o decizie responsabilă astfel încât să modificăm legea. Nu înlocuim anexa, dar o corectăm acolo unde este posibil, astfel încât accesul pacienţilor la diagnostic şi tratament să poată să fie realizat. Am scris deja proiectul de ordonanţă şi, după ce ne mai consultăm cu comisiile de specialitate, îl vom pune în transparenţă şi îl vom înainta Guvernului spre adoptare. Legea de prevenire şi combatere a cancerului are o bună parte dintre norme. (…) Normele vor intra în vigoare de la 1 iulie, iar în momentul în care ordonanţa va permite finanţarea activităţilor menţionate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, ele devin imediat disponibile pacienţilor. Trebuie să putem folosi banii care există la Casă. În momentul în care această ordonanţă va fi adoptată, sper că în prima săptămână sau în primele două săptămâni ale lunii iulie, ele pot să fie decontate”, a afirmat Rafila, într-o conferinţă de presă.

Normele au fost realizate de specialiştii din cadrul CNAS şi din comisiile de specialitate ale ministerului din domeniul oncologiei şi includ capitole referitoare la prevenţie şi diagnostic precoce, înfiinţarea Registrului naţional de cancer, diagnosticul, tratamentul, monitorizarea şi îngrijirea pacienţilor oncologici.

Normele prevăd, printre altele, introducerea a 23 de molecule noi în Lista medicamentelor gratuite şi implementarea recomandării de prescriere a biosimilarelor pentru creşterea accesului la tratamentele oncologice, consiliere psihologică şi psihoterapie pentru pacientul oncologic şi pentru aparţinători, introducerea radioterapiei stereotactice, extinderea pachetul de bază pentru îngrijirea pacienţilor oncologici.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu