- Publicitate -
Ad imageAd image

Raed Arafat: O mască chirurgicală protejează mai mult decât o mască de stofă, iar masca FFP2 protejează mai mult decât una chirurgicală

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În mai multe țări, între care Germania, se discută despre introducerea obligativității măștilor medicale la nivel de populație în locul celor confecționate artizanal, din pânză, reutilizabile, deși OMS a transmis că ele rămân eficiente chiar și în fața noilor mutații ale virusului. O astfel de discuție nu există în acest moment în România, a spus medicul Raed Arafat, întrebat cum comentează apariția unor dezbateri pe această temă, precizează digi24.

„Știu aceste discuții, cel puțin din partea Germaniei, nu știu dacă sunt astfel de recomandări și din partea altor țări. Clar că aici se dorește o protecție maximă și o limitare maximă a răspândirii. Știm că o mască medicală, chirurgicală, protejează mai mult decât o mască de stofă și știm că o mască FFP2 protejează mai mult decât o mască chirurgicală, dar aici intervine problema costului”, a declarat la Digi24 Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Problema suportării costului de către cetățean – nu știu câți oameni vor putea să suporte achiziționarea unor măști FFP2, de exemplu, continuu, pe o perioadă de câteva luni, deci de aici cred că rezultă foarte multe discuții și trebuie să vedem și dacă în alte țări aceste reguli vor fi solicitate sau vor fi impuse”, a arătat Raed Arafat.

Șeful DSU a spus că în general, în ceea ce privește măsurile sanitare din pandemie, în țările UE nu au existat reglementări care să fie aplicate în aceleași timp, dar în general, în cele din urmă, s-a ajuns ca o regulă să fie impusă în scurt timp în toate celelalte țări. Totuși, au existat și țări care au avut măsuri specifice, ce nu au fost aplicate în altă parte.

„Trebuie să vedem justificarea științifică, medicală, ce spun organizațiile specializate în acest domeniu și să vedem dacă într-adevăr se justifică la modul serios să se facă un astfel de pas”, a menționat Raed Arafat, precizând că o astfel de discuție nu există în acest moment în România.

Raed Arafat a spus că este opțiunea lui personală să folosească astfel de măști în spațiul public. „Poate să fie opțiunea fiecăruia și știu că sunt unii, nu sunt singurul, sunt persoane care poartă aceste măști. Noi, având în vedere natura activității noastre și faptul că avem întâlniri cu multe persoane, deplasări etc., deci e decizia mea să port această mască pentru a mă proteja și protejez așa și celelalte persoane din jur. La mine, majoritatea colegilor poartă mască chirurgicală, medicală, și o parte mai mică poartă chiar măști FFP2, care sunt mai protective”, a adăugat secretarul de stat.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu